Profesii

Demiterile au fost făcute pe „chestiuni de legalitate“

Demiterile au fost făcute pe „chestiuni de legalitate“

Autor: Andreea Neferu

13.06.2014, 00:05 480
Managerii privaţi de la Tarom, CFR Marfă şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti au fost schimbaţi recent pe motive „de legalitate“, iar de la începutul săptămânii viitoare va fi reluată selecţia noilor candidaţi, a spus ministrul transporturilor Dan Şova.
 
„Au fost schimbări făcute cu management provizoriu la trei companii, la Otopeni (Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti - n.red.), la CFR Marfă şi la Tarom. (...) În cursul zilei de luni vom declanşa procedura pentru selecţia noului management privat la toate cele trei companii, şi la altele, dacă mai este nevoie, inclusiv la (CFR - n.red.) Infrastructură şi la Călători, deci peste tot unde este provizoriu“, a declarat ministrul trans­porturilor, răspunzând unei întrebări adresate de ZF.
 
Şova a aratăt că situaţiile financiare pe anul trecut au fost respinse în cazul Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti (CNAB) şi în cazul CFR Marfă, ceea ce a condus la demiterea managerilor privaţi. De asemenea, în cadrul celor două companii au fost sesizate nereguli de către Corpul de Control al mi­nisterului, fiind anunţată Direcţia Naţională Anticorupţie. În ceea ce priveşte Tarom, consiliul de administraţie nu a depus planul de management în 90 de zile, potrivit prevederilor legale, ceea ce a condus la destituirea acestuia. „Toate demiterile consiliilor de administraţie s-au realizat pentru chestiuni de legalitate, imperative“, a spus Şova. Ministrul transpor­turilor spunea recent că a cerut FMI scoaterea unor entităţi din transporturi de sub management privat, întrucât au existat cazuri în care managerii nu au respectat hotărâri luate în conformitate cu acordul cu Fondul, însă răspunsul finanţatorului extern a fost negativ. Managementul privat la companiile de stat a fost introdus la solicitarea FMI.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO