Profesii

Dupa salarii de peste 500 de euro, juniorii din publicitate se multumesc acum si cu programe de internship

Dupa salarii de peste 500 de euro, juniorii din publicitate se multumesc acum si cu programe de internship
05.07.2009, 16:31 546

"S-au redus pretentiile salariale, cu precadere la nivel de juniorat. Daca anul trecut un junior care nu parcursese decat un internship de o luna intr-o alta agentie de publicitate cerea un salariu de minimum 500 de euro - obligatoriu fixat in euro - si era foarte interesat sa afle ce are el de castigat daca vine la noi si in cat timp urmeaza sa-i creasca iar salariul, acum am intalnit si pretentii salariale mai mici, exprimate in lei", spune Anca Catarambol, director de resurse umane al agentiei de publicitate Leo Burnett.

 
In agentiile locale de publicitate, la nivel de entry level, un account executive poate castiga intre 250 si 500 de euro, in timp ce un copyrighter porneste de la un salariu de 250 de euro si poate ajunge la salarii de peste 500 de euro, potrivit informatiilor din piata.
 
Anul trecut, salariile juniorilor variau intre 400 si 500 de euro, iar maririle de salariu se faceau cu o rapiditate si o frecventa mult mai mare. Astfel, in sase luni un junior putea sa se astepte la un salariu de 600 - 700 de euro, iar intr-un an - doi, la peste 1.000 de euro.
 
Studentii care pana acum aveau o atitudine lipsita de realism fata de un viitor loc de munca vin mult mai pregatiti la interviuri, se documenteaza in prealabil, intra pe site-ul companiei si au intrebari coerente.
 
"Anul trecut multi dintre studenti pareau rupti de realitate. Unii dintre ei aveau pretentii salariale de 300-400 de euro, care erau total nerealiste. Anul acesta insa, tot mai des ma trezesc cu solicitari din partea studentilor care vor sa faca internshipuri sau voluntariat la noi", spune Sorin Psatta, integration communication director al grupului de comunicare BBDO Romania.
 
Mai mult decat atat, in prezent candidatii chiar vin la interviuri, fata de anul trecut cand se intampla frecvent ca acestia sa nu apara si nici sa nu anunte in prealabil.
 
Pe de alta parte, cei care sunt pusi in situatia de a-si cauta un job in aceasta perioada vor fi probabil primii care se vor schimba, fiind nevoiti sa iasa din "zona de confort".
 
"Chiar daca sunt dureroase, toate aceste modificari pe termen lung sunt benefice atat pentru candidati, cat si pentru angajatorii din publicitate. Ne obliga la performanta. Ne maturizam", apreciaza directorul de HR al Leo Burnett.
 
Situatia actuala nu este foarte placuta nici pentru angajatorii din publicitate, care sunt pusi in situatia de a suporta cheltuielile de la nivelul lui 2008 cu veniturile de la nivelul lui 2004 sau 2005. Din acest motiv, angajatii trebuie sa fie si mai productivi.
 
"Angajatul este cel care trebuie sa lucreze mult mai repede si bine pentru a putea sa-si pastreze jobul. Este dureros, solicitant si foarte adevarat, dar depinde de noi, angajat si angajator, numai in echipa, sa gasim acel echilibru care sa duca la cresterea veniturilor si a satisfactiei angajatilor - pentru ca una fara alta nu se poate", crede Catarambol.
 
In ceea ce priveste programele de internship, chiar daca acestea nu sunt platite de catre companie si reprezinta o investitie in dezvoltarea unei noi generatii de angajati, efortul pe care il depune agentia poate sa nu fie rentabil. Angajatii insa au numeroase avantaje de pe urma acestui lucru, inclusiv faptul ca au un atu in plus in momentul redactarii CV-ului.
 
"Internship-ul mi se pare o solutie foarte buna, privind din perspectiva tinerilor pentru ca le ofera posibilitatea sa vada cum arata agentia "pe interior". Este un bun prilej sa vezi "pe viu" ce inseamna un job in publicitate. Vorbim de regula despre studenti care vin pentru un astfel de program de maxim doua - trei luni si apoi pot lua o decizie in cunostinta de cauza", mentioneaza Catarambol, care adauga ca marea modificare pe care a adus-o criza este felul in care se face recrutarea. "Acum mai gasim oameni pe piata. Chiar si asa, este o industrie cu deficit mare de specialisti."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO