Hossu: Fondul de salarii va fi redus cu 15-20% în 2011. Creşterea salariilor cu peste 10% este imposibilă

5 aug 2010 Ziarul Financiar

Preşedintele Confederaţiei Naţional Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat joi pentru Mediafax că în 2011 salariile nu vor putea fi majorate cu mai mult de zece procente, având în vedere că fondul de salarii va fi mai mic cu 15 - 20 de procente comparativ cu 2010.

Bogdan Hossu a precizat că dacă din sistemul bugetar vor fi date afară între 70.000 şi 80.000 de persoane, calculat la numărul de posturi, înseamnă o reducere de 8%, la care se adaugă alte două procente prin reducerea posturilor bugetate, dar neocupate.

"De la 47 de miliarde de lei, cât a fost în 2010 fondul de salarii, se scade la 39 de miliarde pentru 2011, ceea ce înseamnă o reducere de 15-20%. În aceste condiţii nu există posibilitatea ca salariile să crească anul viitor cu mai mult de 10%", a explicat liderul "Cartel Alfa".

Hossu a precizat că majorarea de 10% a salariilor ar fi rezultatul restructurărilor, nu al aplicării Legii unitare de salarizare. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

Cuvinte cheie:
salarii
, Bogdan Hossu
, Cartel Alfa

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!