Profesii

Recruiterii si head-hunterii: Nu putem sa ne mai vindem ca o tara cu resurse umane ieftine

Recruiterii si head-hunterii: Nu putem sa ne mai vindem ca o tara cu resurse umane ieftine
15.01.2009, 20:16 52

Inca de anul trecut au inceput sa apara primele semnale care indicau cresteri salariale pe piata locala, in special la nivel de management. Pe de alta parte, pe masura ce mai multe tari au fost lovite de recesiune, o mare parte din executivii romani au inceput sa revina in tara, pentru ca aici pot gasi un loc de munca, iar salariile nu sunt cu mult diferite fata de restul Europei.

Un studiu realizat de compania de consultanta si audit Ernst & Young in prima jumatate a lui 2008 arata ca tara noastra se afla in topul preferintelor investitorilor straini. La nivelul intregii Europe, Romania se plasa pe locul al cincilea in clasamentul destinatiilor pentru investitii, 10% din principalele companii straine chestionate de E&Y anuntand ca ne iau in considerare pentru extinderea activitatii.
Specialistii sunt insa din ce in ce mai reticenti in ceea ce priveste posibilitatea intrarii unor noi jucatori straini pe piata locala, avand in vedere si faptul ca unii dintre acestia refuza sa mai investeasca in tara din cauza pretentiilor salariale prea mari ale angajatilor.
"Investitorii straini isi doresc sa gaseasca oameni foarte buni, care sa accepte salarii mai mici si din acest motiv alegeau Romania. Multi dintre investitori se razgandesc sa mai investeasca cand vad ce pretentii salariale au angajatii de aici si nu mai este vorba numai de englezi, chiar si polonezii au dificultati in acest sens", explica Irina Vasile, managing director la compania de executive search Antal International Network.
Pe de alta parte, tara noastra incepe sa fie o destinatie din ce in ce mai interesanta pentru angajatii din Vest afectati de criza economica, care se bucura ca pot gasi aici locuri de munca platite aproape la fel ca in tarile lor de origine.
"Din ce in ce mai multi angajati straini vin in tara, ei sunt cei mai disperati. Managerii romani buni sunt reticenti sa se mute. Cei care vin sa lucreze in tara sunt expatii care au mai lucrat la noi si si-au facut prieteni sau relatii aici. Vin si din Statele Unite. Numarul solicitarilor de acest gen s-a dublat fata de anul trecut", mai explica Vasile, care adauga ca angajatii romani care castiga la fel de bine ca in strainatate sunt controllerii, directorii financiari, absolventii de ACCA sau cei care au un MBA. Spre exemplu, un controller poate castiga pana la 5.000 de euro net pe luna, in timp ce un CFO poate avea un salariu lunar de peste 8.000 de euro. Pe de alta parte, potrivit unui studiu realizat de site-ul topMBA.com, absolventii programelor de Master of Business Administration (MBA) care lucreaza in companiile de pe piata romaneasca au salarii medii lunare nete de 2.250 de euro.
Asadar, pentru expati conditiile actuale sunt convenabile, in sensul ca au unde lucra, iar salariile nu sunt cu mult diferite fata de strainatate, insa pentru investitori avantajele sunt mai putine, costurile cu angajatii nemaifiind atat de reduse. Un exemplu in acest sens sunt datele Eurostat publicate la sfarsitul anului trecut, care au aratat ca tara noastra ocupa prima pozitie in Uniunea Europeana la scumpirea fortei de munca in trimestrul al treilea al lui 2008, cu o crestere de 21,2% comparativ cu perioada similara a anului trecut, de cinci ori mai mare fata de media inregistrata la nivel european.
"Nu ne mai putem vinde ca o tara cu resurse umane prost platite sau cu salarii mici cum eram odinioara. Inainte, daca faceam o comparatie intre Romania si alte tari, la noi erau resursele umane mai ieftine. Anul acesta insa vorbim deja de salarii care pot fi la un anumit nivel cu tarile dezvoltate din Europa, chiar cand vine vorba de salarii de top sau middle management", considera Carmen Dragan, presedinte in consiliul de administratie al companiei de recrutare Humangest. Dragan mai precizeaza ca exista si clienti din strainatate care sunt surprinsi de pretentiile salariale ale romanilor. De aceeasi parere este si Vasile.
"Angajatii romani au pretentii destul de mari, iar companiile care intra pe piata si care vor sa faca economii dand salarii mai mici nu reusesc acest lucru. Multe dintre companiile straine isi doresc sa aiba directori generali cu salarii de 2.000 de euro net pe luna, cand salariile acestora ar trebui sa fie mai mari", explica Vasile, care mai adauga ca in prezent ritmul angajarilor s-a temperat foarte mult, fiind luate in considerare doar urgentele ori situatiile in care un post ramane neacoperit.
Aceste semne ale schimbarii au inceput sa fie mai accentuate in ultimul an, cand investitorii care intrau pe piata erau surprinsi sa afle ca salariile nu sunt atat de mici pe cat credeau. Pe langa acest lucru, una dintre cauze este si faptul ca organizatiile din intreaga lume sunt mult mai precaute cand vine vorba sa se extinda.
"Principala problema este recesiunea, ea face ca toata lumea sa fie foarte reticenta. Nu mai exista mare interes din partea investitorilor straini din vestul Europei, mai degraba exista initiative din India sau Rusia", spune Vasile, care este de parere ca cel putin in ceea ce priveste piata de recrutare nu vom vedea jucatori noi pe piata anul acesta, cel mult fuziuni intre firmele deja prezente.
In alta ordine de idei, in prima parte a lui 2008 rata somajului a fost atat de mica incat angajatorilor le-a fost greu sa gaseasca candidatul ideal. De acum inainte insa companiile vor avea de unde alege pentru ca specialistii in resurse umane se asteapta ca piata fortei de munca sa se schimbe drastic.
"Pentru anul viitor probabil ca vom asista la o inflatie de personal si mai putine locuri de munca. Sa zicem ca nu este cazul sa ne crizam inainte de a fi criza, trebuie sa vedem daca va fi recesiune cum se vorbeste la nivel international. Dar asta cu siguranta va aduce o schimbare", este de parere Dragan.
In opinia sa, daca resursele umane sunt bine gestionate, angajatii se pot muta cu usurinta dintr-un domeniu in altul.
"Noi incurajam candidatii sa se orienteze catre alte domenii unde lucrurile nu scad, in retail de exemplu, vor merge mereu bine. Oricat de saraci am fi, tot avem nevoie de vanzatori sau tot avem nevoie de manageri in vanzari", conchide aceasta.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO