Profesii

„România trebuie să treacă de la producţia de tricouri la produse cu valoare adăugată mare, prin inovaţie“

„România trebuie să treacă de la producţia de...

Autor: Adelina Mihai

11.05.2015, 00:05 398
România trebuie să treacă din zona de producţie de tricouri şi să genereze bunuri şi servicii cu valoare adăugată mare, iar acest lucru nu se va întâmpla dacă inovaţia nu va fi percepută ca o acţiune stringentă, spune Ion Udrea, managing partner în cadrul firmei de servicii de training şi consultanţă în resurse umane Linkage.
 
„Am lucrat acum ceva vreme cu o mare companie românească cu o imagine bună care producea produse extrem de fiabile. O companie care a ţinut pasul cu noile tehnologii şi care şi-a îmbunătăţit produsele prin complexitate şi adaptare la piaţa în care opera. Unul dintre angajaţii ei s-a gândit să simplifice unul dintre produsele companiei şi în locul unui produs complet plin de opţiuni a dezvoltat un produs simplu, dar care să se adreseze unui segment de consumatori care până atunci nu-şi puteau permite produsele companiei. Veşti bune, nu? Nu chiar, pentru că ideea lui a fost respinsă cu atât de multă vehemenţă de colegii lui, întrucât proiectul nu a văzut lumina zilei“, a spus Ion Udrea, care este acţionar în două businessuri cu afaceri de circa  300.000 de euro anul trecut din activităţi de training (prin compania Linkage) şi executive search (Quest Advisors).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO