Profesii

S-a ajuns şi în privat să se angajeze "pe pile"?

S-a ajuns şi în privat să se angajeze „pe pile“?

Autor: Adelina Mihai

19.03.2012, 00:04 9711

O reacţie a unui cititor la articolul de săptămâna trecută ("Vrei să-ţi schimbi jobul. Ce-i răspunzi headhunter-ului la întrebarea: unde te vezi peste 5 ani?") aduce în atenţie o problemă de care am tot auzit în ultima perioadă:

"Recrutarea în domeniul privat a ajuns aproape ca aceea de la stat, se recrutează după recomandări şi pile, nu cu interviuri serioase. Acum interviurile sunt formale, doar ca să se realizeze, am aflat asta pe pielea mea şi mă bucur că am ales să plec din ţară", comenta Bobo pe site-ul www.zf.ro/Profesii.

Că la stat s-a angajat prin "pile" chiar şi când bugetele de angajare au fost blocate se ştie. A devenit o cutumă ca în administraţia publică să se angajeze pe posturi - nu neapărat bine plătite, dar cu avantaje financiare ulterioare - copiii sau nepoţii celui care este şef de unitate. Tocmai acesta a fost motivul pentru care practicile din firmele private au fost, de-a lungul timpului, apreciate de tinerii care reuşeau să-şi înceapă de la zero o carieră într-o multinaţională şi au ajuns de la o poziţie de junior într-una de management prin forţe proprii.

Însă în ultimii ani s-a schimbat puţin percepţia asupra modului în care se fac recrutări în privat (acolo unde se mai fac): pentru că mai sunt puţine joburi decât altădată, dar mai mulţi oameni cu experienţă disponibili să lucreze, firmele se trezesc cu sute sau mii de CV-uri pe care trebuie să le sorteze. De multe ori interviurile - telefonice sau faţă în faţă - sunt fără folos, pentru că mulţi candidaţi nu se potrivesc profilului căutat. De aceea, firmele au dezvoltat o serie de programe interne de recomandare, prin care îşi recompensează financiar angajaţii care recomandă un candidat care va rămâne cel puţin 6 luni - un an în companie.

Pe de altă parte, firmele din IT în special încurajează tot mai mult angajările pe bază de recomandare, pentru că oamenii tehnici foarte buni sunt destul de greu de găsit, iar numai un specialist în domeniu poate recomanda un alt specialist. Adobe, Accenture sau MedLife sunt doar câteva dintre companiile locale care încurajează angajările pe bază de recomandare.

Recomandarea în astfel de cazuri vine ca un vot de încredere dat angajatorului, deşi se face un oarecare compromis în ceea ce priveşte profesionalismul recruiterului.

Totuşi îmi spunea cineva că un manager dintr-o companie mare îşi dorea foarte mult să ajungă pe o poziţie superioară, deşi nu era destul de bine pregătit, era cel mai bun prieten al celui din funcţia de vicepreşedinte - cu toate acestea, nu a reuşit să ajungă în poziţia respectivă.

Cum v-aţi angajat: prin recomandare sau prin interviu? E mai bine ca în privat angajările să se facă doar pe bază de recomandări pentru a avea angajaţi performanţi sau trebuie să se acorde câte o şansă tuturor candidaţilor?

Aşteptăm opiniile şi comentariile dvs. la adelina.mihai@ zf.ro, la rubrica Profesii din ZF (http://www.zf.ro/profesii/) sau pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar (http://www.facebook.com/ZIARULFINANCIAR)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO