Profesii

Scolile de MBA, centre de recrutare pentru angajatorii de top

13.08.2007, 12:49 57

Principala concluzie a studiului este faptul ca din ce in ce mai multi recruiteri sunt interesati de absolventii de MBA, iar companiile angajatoare acopera o gama larga de industrii. Astfel, serviciile financiare si firmele de consultanta sunt cei mai activi angajatori pentru absolventii unui master in business, fiind urmate de domenii precum cel tehnologic, industrial sau FMCG.
Astfel, in 2006, printre primele zece companii de consultanta care au angajat absolventi de MBA s-au numarat: Accenture, AT Kearney, Bain & Co, Booz Allen Hamilton, Ernst & Young Business Consultancy sau IBM Consulting.
Potrivit studiului realizat de QS, toate firmele lider de piata au inceput sa angajeze cu agresivitate absolventi de MBA. Spre exemplu, jucatorii mari precum McKinsey, BCG sau Accenture au inceput sa recruteze in masa, de obicei, Accenture angajand intre 10.000 si 17.000 de oameni, la nivel global, in fiecare an.
"Accenture va continua sa identifice absolventii de MBA de pe piata care detin abilitatile necesare pentru a satisface clientii nostri. Noi anticipam ca vom continua sa angajam mai multi oameni in anul urmator. Outsourcingul ramane deocamdata segmentul cu cel mai rapid ritm de crestere din cadrul serviciilor de consultanta, inregistrand 65% din noile afaceri ale Accenture", declara William Ziegler, global head of recruiting la Accenture.
Studiul mai arata ca exista 15-20 de scoli atat in America de Nord, cat si in Europa, cu ale caror programe toti recruiterii internationali sunt la curent si de unde acestia prefera sa faca angajari. Mai exact, aceste scoli sunt in topul listelor de prioritati ale majoritatii angajatorilor. Cu toate acestea, cand se ajunge la negociere, salariile prea mari cerute de absolventii acestor scoli indeparteaza firmele mici, care nu reusesc sa faca fata cerintelor acestora.
Pe de alta parte, exista o diferenta semnificativa intre nivelul salarial pe care il obtin absolventii unor scoli de elita si cei care au terminat studii intr-o scoala locala, al carei rol este sa sustina cererile de absolventi pentru un numar mai mare de institutii angajatoare. Astfel, ca o consecinta a cererilor de salarii mari din partea absolventilor unei scoli de top, recruiterii si-ar putea indrepta atentia catre scolile locale.
Chiar si asa, salariile absolventilor de MBA sunt in crestere in aproape fiecare tara din lume. In 2006, salariile medii ale absolventilor de MBA au crescut cu 7,5% pana la 90.500 de dolari, comparativ cu o crestere de 39% in acest domeniu inregistrata in ultimii zece ani.
Pe de alta parte, recruiterii locali si regionali din America de Nord au raportat pentru absolventii de MBA un salariu mediu de inceput de 89.700 de dolari, in timp ce recruiterii din Europa de Vest au ajuns sa ofere salarii medii de 91.400 de dolari, intrecand pentru prima oara America de Nord. La un nivel mai scazut, recruiterii din Europa de Est au raportat salarii medii de 62.500 de dolari.
"Am vazut ca salariile in zona industriala au ramas solide in ultimii cinci ani. Cu toate acestea, cu atat de multe companii care reintra pe piata si angajeaza din ce in ce mai agresiv, exista acum o presiune majora asupra salariilor din toate sectoarele economiei", este de parere Mike Holmes, de la www.global-workplace.com, site specializat in recrutarea absolventilor de MBA.
Asadar, in 2006 salariul mediu raportat de catre companiile care recruteaza absolventi de MBA a depasit 95.900 de dolari. Pe masura ce companiile internationale stabilesc operatiuni in cadrul pietelor in curs de dezvoltare, salariile pe care le ofera absolventilor de MBA sunt din ce in ce mai mari, acestia fiind considerati cele mai importante persoane cu ajutorul carora aceste companii se pot impune. De-a lungul timpului, este de asteptat ca diferentele intre companiile locale si multinationale sa dispara, pe masura ce companiile autohtone incearca sa atraga candidati pentru posturi echivalente celor din multinationale si ofera salarii mai competitive.
In ceea ce priveste cele mai cerute specializari de MBA s-a observat ca in ultimii zece ani managementul international a devenit cea mai populara dintre acestea. Astfel, doua dintre scolile de top de business si-au proiectat curicula in asa fel incat aceasta sa se axeze pe management international. INSEAD, care are sedii la Fontainebleau, Franta si Singapore, de obicei selectata de catre recruiteri datorita specializarilor sale solide, are studenti de 48 de nationalitati diferite.
"Strategia INSEAD din ultimii 40 de ani a fost sa construiasca o scoala globala in adevaratul sens al cuvantului", confirma profesorul Gabriel Hawawini, care preda la INSEAD.
Dar si specializarile pe finante sunt foarte cautate, intrucat multe scoli au intregi departamente dedicate acestui domeniu. Majoritatea bancilor de investitii din lume isi intregesc stafful in primul rand cu ajutorul absolventilor de MBA din cadrul scolilor cu o reputatie solida in ceea ce priveste domeniul financiar. Spre exemplu, The Warton School a fost selectata de catre 48% dintre recruiteri pentru ca a produs cel mai bine cotat MBA specializat pe finante, care este adesea tratat ca o extensie a departamentelor de cercetare ale Wall Street.
Studiul realizat de QS si TopMBA.com a fost efectuat pe 445 de companii din 33 de tari, numarul respondentilor fiind de cinci ori mai mare fata de numarul respondentilor non-americani in comparatie cu orice alt sondaj de acest gen.
Raspunsurile pentru acest sondaj au venit de la companii din intreaga lume. Astfel, 28% dintre companiile respondente aveau sediul in Europa, 38% in America de Nord, 13% in America Latina si numai 2% in Europa de Est.
Scopul sondajului l-a reprezentat aflarea tendintelor in angajarea absolventilor de MBA precum si salariile acestora.


Unde se angajeaza absolventii de MBA

Consultanta 61%
Servicii financiare 59%
Technologie 48%
Industrie 43%
Bancar 42%
FMCG 38%
Agentii 37%
Productie 28%
Sistemul sanitar 23%


Cele mai bune scoli de MBA in International Management

Nume Tara Procentaj*
INSEAD Franta 46%
Thunderbird- AGSM USA 43%
Harvard SUA 37%
Wharton SUA 29%
IE-Instituto
de Empresa Spania 21%
London Business
School UK 18%
IMD Elvetia 17%
Columbia Business
School SUA 14%
Georgetown University SUA 11%
South Carolina SUA 11%
* Procentajul a fost calculat in functie de raspunsurile companiilor care au decis sa angajeze absolventi.


Salariul mediu anual al unui absolvent de MBA in Europa

Tara Salariul mediu 2006 (dolari)
Marea Britanie 101.650
Germania 99.050
Italia 97.650
Elvetia 93.870
Spania 89.270
Rusia 69.970
Polonia 55.650
Ungaria 40.950
Grecia 28.350


Salariul mediu anual al unui absolvent de MBA in functie de domeniu (dolari)*
Domeniu Salariu
Banking 142.000
Agentii 122.000
Consultanta 108.000
Tehnologie 107.000
Servicii 106.500
Servicii
financiare 106.000
Logistica 106.000
Industrie 105.000
Productie 105.000
Sistemul sanitar 82.000

* Datele se refera la companiile din Europa de Vest si SUA
Sursa: Studiu international realizat de QS
si TopMBA.com

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO