Profesii

Şeful brokerului de asigurări Marsh preia conducerea filialelor din Balcani

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Adelina Mihai

09.03.2014, 20:19 314

Cristian Fugaciu (foto), directorul general al companiei de consultanţă de risc şi brokeraj Marsh România, a fost numit responsabil de managementul operaţiunilor Marsh din Balcani (Slovenia, Croaţia, Serbia, Bulgaria), pe lângă cele din România şi din Moldova, pe care deja le coordonează. Directorii generali ai acestor sucursale îi vor raporta direct lui Fugaciu.

Din noua funcţie, el va coordona operaţiunile companiei din 11 birouri care au aproape 140 de angajaţi. Absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale (din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti), Fugaciu lucrează în cadrul Marsh din 1997, la doi ani de la înfiinţarea subsidiarei din România.

El a preluat conducerea operaţiunilor locale de la finalul anului  2002.  Marsh este cel mai mare broker de asigurări de pe plan local, cu prime intermediate de circa 55 mil euro pe an şi este o companie specializată pe segmentul corporate. Principalii competitori ai companiei sunt Aon şi Gras Savoye.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO