Profesii

Tinerii cu studii în finanţe câştigă peste 400 de euro la început de carieră

Site-ul FinanceProfessionals.ro a fost fondat de Nadir Ali şi Radu Văcărelu în 2012

Site-ul FinanceProfessionals.ro a fost fondat de Nadir Ali şi Radu Văcărelu în 2012

Autor: Corina Mirea

09.11.2013, 09:45 15851
Specialiştii în finanţe care abia ies de pe băncile facultăţilor pot câştiga încă din primul an de activitate salarii mai mari cu aproape 100 de euro faţă de venitul mediu net pe economie al angajaţilor români, care este de aproximativ 350 de euro net lună. Salariile celor care lucrează de mai puţin de un an ajung la 430 de euro net pe lună, iar circa 10% dintre angajaţii din această categorie sunt plătiţi cu peste 550 de euro net lunar, arată o analiză realizată de site-ul de joburi dedicat domeniului financiar FinanceProfessionals.ro.
 
Pentru a ajunge la un salariu de peste 1.000 de euro net pe lună, specialiştii în finanţe au nevoie de o experienţă relevantă în domeniul de cel puţin cinci ani, etapa de la trei până la cinci ani de experienţă fiind atribuită perioadei de consolidare a cunoştinţelor. În primii 3-5 ani de carieră creşterile salariale nu sunt semnificative, rata anuală de majorare a veniturilor fiind de 10-15%.
 
Cele mai relevante creşteri salariale apar după şapte ani de vechime în câmpul muncii, perioadă după care angajaţii pot obţine majorări salariale anuale şi de circa 20%. De altfel, potrivit analizei, peste 15% dintre specialiştii aflaţi în baza de date a site-ului de recrutare ajung la salarii de 2.000 de euro net pe lună sau chiar mai mari în primii 7-10 ani de carieră. Totuşi, în general, salariul mediu net în domeniu, în intervalul de 7-10 ani de experienţă pe piaţa muncii, ajunge la aproximativ 1.300 de euro pe lună.
 
„În domeniul financiar, primii ani ai carierei sunt esenţiali pentru succesul pe termen lung. Candidaţii care reuşesc să acumuleze experienţa relevantă şi să îşi asigure un start accelerat vor avea un avantaj net pe piaţa muncii în perioada de maturitate. Cei care nu reuşesc să atingă un salariu de 2.000 de euro în primii 10 ani de carieră riscă să se plafoneze sub acest nivel”, spune Nadir Ali, care a lucrat timp de zece ani pentru firma de consultanţă şi audit de pe plan local PwC. El a fondat site-ul FinanceProfessionals.ro alături de Radu Văcărelu, care a fost, în perioada 2004-2006, HR project manager pentru OMV Petrom.
 

Citiţi continuarea articolului aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.11.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO