Profesii

Toamna se numara angajarile din FMCG

Toamna se numara angajarile din FMCG

Click pentru imaginea intreaga

16.10.2006, 17:56 39

Nu mai putin de sapte jucatori din sectorul bunurilor de larg consum au pus la bataie in saptamana care a trecut 25 de locuri de munca.
"Angajarile din FMCG cunosc un boom puternic in aceasta perioada, in special datorita faptului ca se apropie perioada sarbatorilor de iarna, care reprezinta unul dintre varfurile anuale de vanzare. Astfel, lunile de toamna sunt foarte aglomerate. Companiile recruteaza pentru ca au acest imperativ in productie sau, intr-o mai mica masura, pentru a inlocui oameni care au plecat", spune Madalina Motora, communication manager la Manpower Romania.
Companii ca Nestle, Coca-Cola HBC, Elite sau Unilever cauta reprezentanti de vanzari, directori regionali de vanzari, key account manageri, management accountant sau operational buyer.
Pe locul doi, domeniul financiar-bancar are peste 15 pozitii vacante. Astfel, Bancpost cauta un manager de relatii cu clientii corporatisti pentru centrele de afaceri din Bucuresti, Timisoara, Oradea, Pitesti, Bacau si Iasi.
Responsabilitatea viitorilor angajati va fi, printre altele, sa gestioneze portofoliul de clienti, sa asigure fidelizarea celor existenti si sa atraga altii noi si sa asigure vanzarea produselor si a serviciilor bancare. Acesti candidati trebuie sa aiba studii superioare, preferabil economice, si experienta bancara de cel putin doi ani intr-o pozitie similara. De asemenea, banca mai cauta un sef de agentie si un coordonator de servicii clienti.
Grawe Romania, companie care activeaza in domeniul asigurarilor, a anuntat ca are disponibile 9 pozitii in cadrul mai multor departamente. Cerintele comune pentru toate posturile sunt cunoasterea limbii engleze si/sau a celei germane si bune cunostinte de operare pe calculator.
Si in telecomunicatii au fost anuntate 13 posturi disponibile. Operatorul de telefonie Cosmote a publicat unul dintre cele mai ample anunturi de angajare. Astfel, compania are 9 pozitii libere pentru care cauta candidati cu profil tehnic: reports and statistics engineer, transmissions specialist sau services engineer.
"Cresterea semnificativa a numarului angajatilor reflecta angajamentul pe care Cosmote si l-a asumat pe piata romaneasca, precum si consolidarea operatiunilor sale comerciale. Una dintre prioritatile Cosmote continua sa fie extinderea retelei, iar eforturile actuale de recrutare se concentreaza pe atragerea expertilor in domeniul tehnic, pentru dezvoltarea retelelor radio, operatiuni si intretinere si servicii", spune Epameinondas Karavas, directorul de resurse umane si administratie al Cosmote.
Numarul angajatilor Cosmote Romania a ajuns la 600, cu 50% mai mult fata de decembrie 2005, au anuntat oficialii companei saptamana trecuta.
Aproximativ 80% din noii membri ai echipei Cosmote au fost recrutati prin intermediul departamentului de resurse umane al companiei, restul provenind din colaborarea cu diferite agentii specializate de recrutare.
Recrutarea prin anunturi in presa centrala nu este singura modalitate pe care o foloseste compania pentru a atrage candidati.
Astfel, in sectiunea dedicata resurselor umane de pe site-ul companiei se inregistreaza in medie 500 de candidaturi online pe luna, conform oficialilor Cosmote.
Compania Shanahan Engineering cauta ingineri pentru 11 pozitii pentru proiectele companiei in Irlanda si din alte locatii din lume.
Oracle revine in forta, continuand, probabil, cea mai complexa campanie de recrutare a verii care a trecut.
In prezent, compania cauta country consulting sales director, country delivery director, practice managers - applications or technology. Toti cei care vor fi recrutati vor lucra in Romania, unde Oracle are peste 600 de angajati in prezent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO