Vlad Deliu a preluat, la începutul anului trecut, poziţia de corporate sales & health business director în în cadrul NN Asigurări de Viaţă, companie care a înregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 824 milioane de lei anul trecut şi un profit net de 60,4 milioane de lei.
O descriere a rolului actual: „Este un rol comercial, pe care l-am preluat după ce am activat mai bine de zece ani în zona de management al investiţiilor. Misiunea mea şi a echipei mele este să continuăm dezvoltarea canalului de distribuţie B2B şi să dezvoltăm linia de business de asigurări de sănătate. Principalul meu obiectiv este să susţin clienţii corporate ai companiei în demersul lor de a contribui la siguranţa financiară a angajaţilor lor. Altfel spus, fie că vorbim de asigurări de viaţă şi de sănătate sau despre pensii private facultative oferite de angajatori, ca beneficiu extrasalarial, departamentul pe care îl coordonez răspunde nevoilor specifice ale fiecărui angajator când vine vorba de soluţii pentru viitorul financiar al angajaţilor.“