Proprietăţi

Apartamentele la ultimele etaje din blocurile noi, la mare cautare

10.08.2006, 13:51 31

Cumparatorii romani si-au schimbat perceptia despre achizitionarea unui apartament la un etaj superior, asa cum se intampla in urma cu cativa ani, potrivit consultantilor imobiliari.
"Chiar daca apartamentele din blocurile noi de la ultimul etaj sunt cele mai scumpe, cumparatorii sunt pregatiti sa plateasca un pret ceva mai mare pentru un astfel de apartamente, deoarece acestea le pot oferi o vedere deosebita, terase generoase si mai multa liniste", afirma Mihaela Pana, seful departamentului rezidential in cadrul DTZ Echinox.
Potrivit consultantilor imobiliari, romanii au inteles ca nu mai exista pericolul de a nu functiona liftul sau utilitatile, asa cum se intampla in blocurile comuniste.
Preturile apartamentelor situate in imobilele noi din zonele rezidentiale sunt cuprinse intre 1.400 - 2.500 euro pe metrul patrat construit, in functie de etaj, locatie, vecinatati, finisaje sau facilitati. In ceea ce priveste dezvoltarile imobiliare din zonele centrale si ultracentrale preturile se situeaza intre 800 - 1.200 euro plus TVA. Avand in vedere ca majoritatea ansamblurilor rezidentiale de blocuri anuntate pe piata sunt inca nefinalizate, obtinerea unui credit bancar este dificila.
"Cladirea ar trebui sa fie aproape finalizata sau finalizata complet (intabulata in Cartea Funciara) pentru obtinerea unui credit ipotecar, astfel incat in momentul obtinerii creditului, banca sa poata pune ipoteca de rang 1 pe cladirea sau apartamentul achizitionat", spune Pana.
Daca aceasta procedura nu este realizata, acordarea creditului este mult mai complicata.
Creditul ipotecar poate fi realizat, insa beneficiarul va trebui sa ipotecheze in favoarea bancii o alta proprietate personala, pana la momentul in care va fi finalizata proprietatea pentru care s-a solicitat creditul.
Cererea foarte mare de locuinte noi, in conditiile in care niciun proiect important de blocuri nu a fost finalizat, impinge doritorii de apartamente catre achizitionarea locuintelor din stadiu de proiect, afirma consultantii imobiliari.
Din aceasta cauza, unii dezvoltatori au ales sa incheie parteneriate speciale cu banci, pentru a sprijini acest tip de achizitie.
Insa, din dorinta de a vinde cat mai repede proiectele promovate unii dezvoltatori aleg sa isi promoveze proiectele la un pret mic pe metru patrat, fara a mentiona tipul de suprafata careia i se aplica.
"Potentialul cumparator trebuie sa se asigure ca locuinta pe care urmeaza sa o achizitioneze ii va oferi acestuia siguranta si confortul pe care si-l doreste. Pentru aceasta este recomandat sa se documenteze cu privire la firma care urmeaza sa inceapa proiectul", precizeaza Pana.
Mai mult, cumparatorul trebuie sa verifice si sa supravegheze pe parcursul executarii constructiei structura cladirii si calitatea materialelor folosite. De obicei, este recomandat ca persoana care achizitioneaza un apartament din faza de proiect sa apeleze la persoane autorizate, care lucreaza in domeniul constructiilor.
"Cumparatorul trebuie sa ceara informatii cu privire la pret, daca acesta include TVA, daca pretul anuntat se aplica pe metrul patrat construit al apartamentului sau si pe cota individuala ce revine acestuia, daca gradina sau terasa se vand separat, la un alt pret sau la acelasi pret ca al apartamentului", explica Pana.
Majoritatea dezvoltatorilor stabilesc un pret care include pachetul complet - apartament, spatii comune, terase, gradini si cota parte de teren aferenta-, astfel incat potentialul cumparator sa poata avea o situatie clara cu privire la proprietatea pe care doreste sa o achizitioneze.
Aproximativ 90% dintre locuitorii Capitalei prefera sa se mute in apartamente, in locul caselor, datorita lipsei de infrastructura la marginea Bucurestiului, in zonele in care au inceput sa se construiasca ansambluri de vile, potrivit consultantilor de pe piata imobiliara.
Costul unui apartament variaza in functie de starea cladirii - daca este inca in stadiul de plan sau constructie, apartamentul este vandut pentru un pret mai mic decat cel care ar fi cerut pentru un apartament finalizat, predat la cheie, potrivit reprezentantilor Colliers International.
Diferenta poate ajunge chiar pana la 30%.
Anul trecut au fost anuntate primele proiecte rezidentiale de mari dimensiuni de pe piata Capitalei, care ar putea livra pe piata circa 10.000 de unitati in urmatorii ani.
Insa doar 5.000 - 6.000 de unitati au sanse reale de a fi livrate, restul proiectelor avand probleme din cauza finantarii, a autorizatiilor de constructie, dar mai ales a lipsei de experienta a dezvoltatorilor, afirma consultantii de pe piata imobiliara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO