Cea mai mare tranzacţie din ultimele 12 luni: Şandor vinde cu 90 mil. euro birourile CBC din Timişoara

3 feb 2012 Autor: Cristi Moga

Omul de afaceri timişorean Ovidiu Şandor, care controlează afacerile cu imobiliare şi confecţii Moda-Tim din Timişoara, a semnat cu sud-africanii de la NEPI cea mai mare tranzacţie imo­biliară a ultimelor 12 luni, prin care a vândut proiectul de birouri City Business Center (CBC) pentru 90 mil. euro.

Şandor a dezvoltat pe terenul fostei fabrici de confecţii moştenite de la tatăl său în Timişoara trei clădiri de birouri în care a atras chiriaşi precum IBM, Microsoft, Vodafone, Alcatel sau Raiffeisen, va finaliza în vara acestui an un al patrulea imobil şi pregăteşte o a cincea clădire, ce va fi gata în următorii ani.

Primele trei clădiri au fost vândute pentru ceva mai mult de 45 de milioane de euro, din care 16,5 milioane de euro vor fi plătiţi în acţiuni NEPI, diferenţa fiind reprezentată de creditele de 29,2 milioane de euro contractate pentru realizarea proiectului. Pe de altă parte, clădirile care nu sunt în prezent finalizate şi care vor avea o suprafaţă închiriabilă de circa 20.000 de metri pătraţi sunt "subiect al unui preţ maxim de tranzacţie de 46 de milioane de euro", potrivit reprezentanţilor NEPI, valoare care ar putea duce tranzacţia la 90 de milioane de euro.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Ovidiu Şandor
, CBC
, Timişoara
, birouri
, NEPI

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine