Proprietăţi

Conect Business Park negociaza un credit de 70 mil. euro

22.03.2007, 20:25 58

Compania Conect Business Park, care are in portofoliu doua imobile de birouri in nordul Bucurestiului, se afla in discutii cu mai mute institutii financiare pentru obtinerea unui credit de 70 de milioane de euro, pentru finantarea unui proiect de birouri.
"Negociem cu mai multe institutii financiare pentru obtinerea unui credit cu scopul finantarii constructiei a patru cladiri de birouri, cu o suprafata de aproximativ 55.000 de metri patrati. Ne aflam in discutii si pentru desemnarea antreprenorului general, astfel ca lucrarile la prima dintre cladiri ar putea incepe in decurs de doua luni. Lucrarile de constructii pentru celelalte trei imobile de birouri ar putea incepe peste sase luni", a declarat Tina Burton, administratorul companiei.
Reprezentantul Conect Business Park a declarat ca parcul de afaceri aflat in dezvoltare in nordul Capitalei va fi unul dintre cele mai mari din Bucuresti, urmand sa cuprinda o suprafata de aproximativ 100.000 de metri patrati.
Compania a finalizat in ultimii ani reconversia a doua foste cladiri industriale, care insumeaza in prezent birouri cu o suprafata totala de peste 20.000 de metri patrati.
Printre chiriasii celor doua imobile se regasesc compania de telecomunicatii Alcatel sau retailerul de electronice si electrocasnice Domo.
Dezvoltarea imobiliara din nordul Bucurestiului a atras un numar semnificativ de companii in zona Pipera, unde au fost dezvoltate proiecte de mari dimensiuni, precum Iride Business Park.
Firma Conect Business Park are un capital de peste 16,2 milioane de lei (5,4 milioane de euro), actiunile firmei fiind listate la Bursa Rasdaq.
Principalul actionar al companiei este firma Tinapack, care detine 96,9% din capital, restul titlurilor fiind detinute de mai multe persoane fizice si juridice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO