Proprietăţi

Un loc de parcare nou, 20.000 de euro

29.01.2008, 19:12 28

Pretul unui loc de parcare intr-un proiect imobiliar nou din Bucuresti poate ajunge in prezent pana la 20.000 de euro, respectiv 15% din valoarea de vanzare a unei locuinte in ansamblul respectiv, potrivit companiei de servicii imobiliare Eurometropola.
Valoarea unui loc de parcare este direct proportionala cu pretul unui metru patrat de teren in zona respectiva, astfel incat valoarea tranzactiilor pentru locurile de parcare creste odata cu cea a terenurilor. Astfel, cu cat in zona se inregistreaza preturi mari pentru un metru patrat de teren, cu atat costurile pentru locurile de parcare sunt mai mari.
Cele mai scumpe locuri de parcare sunt vandute in ansamblurile rezidentiale din zonele de nord si centru ale Capitalei, unde un metru patrat de teren costa intre 2.500 de euro si 7.000 de euro. In aceste zone, un loc de parcare individual este estimat la 20.000 euro, iar un loc de parcare dublu, la 30.000 euro. "In aceste zone, unde preturile apartamentelor noi variaza intre 130.000 de euro si 280.000 de euro pentru doua camere, respectiv 180.000 de euro si 400.000 de euro pentru trei camere, cumparatorul este nevoit sa achite in plus intre 5% si 15% din valoarea locuintei", a declarat Emil Constantin, reprezentantul Eurometropola. Procentele variaza in functie de zona si de preturile apartamentelor.
Astfel, in estul Capitalei, in zona Doamna Ghica, unde pretul unui metru patrat de teren are valori cuprinse intre 1.500 de euro si 2.500 euro, un loc de parcare poate fi cumparat cu circa 17.000 de euro, ceea ce reprezinta 7-19% din pretul de vanzare al unei locuinte. In aceasta zona, o garsoniera costa peste 88.000 de euro, in timp ce un apartament cu patru camere este vandut cu peste 253.000 de euro.
In Chitila, in zona de nord-vest a Bucurestiului, un metru patrat de teren costa intre 1.000 de euro si 1.500 de euro, iar un loc de parcare poate fi achizitionat cu 15.000 de euro, respectiv 8-10% din pretul de vanzare al apartamentelor, cuprins intre 145.000 de euro si 191.000 de euro.
"In ciuda preturilor foarte mari, multi cumparatori achizitioneaza odata cu locuinta si locul de parcare aferent, fiind atrasi de avantaje precum garantarea sigurantei autoturismului prin sisteme de monitorizare permanenta a spatiului sau dispozitivele de alarma si incendiu", precizeaza consultantul Eurometropola.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO