Special

Pagina verde. Fundaţia Conservation Carpathia a dezvoltat în Munţii Făgăraş patru observatoare de animale cu locuri de cazare pentru turişti

Ghizii le arată turiştilor cum să recunoască urmele diferitelor animale sălbatice, cum pot deosebi ciupercile, plantele, dar şi cum trebuie să se comporte în cazul unei întâlniri cu ursul.

Ghizii le arată turiştilor cum să recunoască urmele diferitelor animale sălbatice, cum pot deosebi ciupercile, plantele, dar şi cum trebuie să se comporte în cazul unei întâlniri cu ursul.

Autor: Alexandra Matei

14.09.2022, 00:06 525

Activitatea observatoarelor a început în 2017, iar întregul proiect a presupus o investiţie de 76.000 de euro.

Fundaţia Conservation Carpathia, fondată în urmă cu 13 ani, care se implică în crearea unei economii verzi în jurul Munţilor Făgăraş, a pus bazele unui proiect în zona de ecoturism şi a dezvoltat patru observatoare de animale sălbatice şi trei cabane în care turiştii se pot caza.

„Turiştii au şansa să vadă îndeaproape urşi, zimbri, căprioare, cerbi, mistreţi sau chiar râşi şi lupi. Atâta timp cât se păstrează liniştea în observatoare, animalele pot veni la doar câţiva metri distanţă“, spun reprezentanţii fundaţiei. Activitatea observatoarelor a început în 2017, iar întregul proiect a presupus o investiţie de 76.000 de euro, spun reprezentanţii fundaţiei, o mare parte din investiţie fiind acoperită prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

„Viziunea noastră pentru Munţii Făgăraş ar presupune o schimbare în viaţa oamenilor care trăiesc în împrejurimile munţilor - una de paradigmă. Pădurea nu este doar sursă de cherestea, ci şi sursă de aer curat, apă potabilă, destinaţie pentru recreere şi învăţare şi, printr-o mai bună promovare a produselor care nu sunt din lemn, putem dezvolta mult mai mult zona. Am simţit că trebuie să facem din această componentă economică o componentă majoră a proiectului nostru. Şi am dezvoltat propriile idei de afaceri verzi, printre care şi patru observatoare de faună. Aceste cabane confortabile şi prietenoase cu mediul situate în estul Munţilor Făgăraş au găzduit pasionaţi de natură din întreaga lume. Oaspeţii noştri au avut ocazia să vadă animale sălbatice care se plimbă libere prin habitatul lor natural, să înţeleagă importanţa coexistenţei om-faună sălbatică şi să afle mai multe despre proiectele de conservare ale fundaţiei“, spune István Szabó, manager afaceri verzi la Fundaţia Conservation Carpathia.

Fundaţia a înfiinţat propria asociaţie de vânătoare pentru a proteja în mod eficient fauna. De la sfârşitul anului 2011 până în prezent, fundaţia a concesionat cinci fonduri cinegetice pentru a proteja şi gestiona populaţiile de animale sălbatice, inclusiv specii precum urşii, lupii şi râşii, iar acum gestionează 78.000 de hectare. Proiectul observatoarelor de faună îşi propune, totodată, să demonstreze că observarea animalelor sălbatice este o alternativă viabilă şi durabilă la vânătoarea sportivă sau pentru trofee.

Unul dintre observatoare a fost construit la Richita, în judeţul Argeş, în ideea de a colabora cu pensiunile locale din Sătic, Rucăr, Dâmbovicioara şi pentru a da oportunitatea acestor pensiuni să atragă mai mulţi turişti, subliniază echipa Conservation Carpathia. Fundaţia a mai construit două observatoare mai mici pe o păşune în munţi, aproape de golul alpin, o zonă în care se pot vedea urşi, cerbi şi mistreţi. Cel de-al patrulea observator, Bunea, oferă cazare completă pentru şase persoane. Observatoarele sunt accesibile doar pe jos şi sunt simplu amenajate, având doar facilităţile de bază. Ele sunt destinate pasionaţilor de aventură şi de conservare a biodiversităţii.

„Avem, practic, patru cabane pe Valea Superioară a Dâmboviţei. Comisu este cel mai estic vârf al Munţilor Făgăraş. Bunea este deasupra lacului Pecineagu, iar Richita este pe drumul către lacul Pecineagu şi este singurul observator de zi - nu sunt cazări acolo. Vizitatorii cazaţi în zonă pot merge dimineaţa devreme sau seara pentru observarea de faună“, au detaliat reprezentanţii Conservation Carpathia.

Observatoarele Comisu sunt situate la 1.600 de metri altitudine şi au în total şase paturi suprapuse cu saltele şi saci de dormit, sobă cu lemne şi toaletă afară. „Am avut surpriza să aflăm că mulţi oaspeţi au venit la noi prin recomandările unor prieteni care fie ne vizitaseră deja, fie aflaseră de noi din alte surse. Majoritatea turiştilor ajung la noi prin website. După ţara de origine, putem spune că cei mai mulţi vin din ţări unde nu prea mai există ceea ce avem noi în România“, spune Robert Lazăr, specialist rezervări şi logistică la Travel Carpathia, societate ce cuprinde toate programele de călătorie dezvoltate de Fundaţia Conservation Carpathia. Cei care aleg să viziteze observatoarele au parte de o experienţă completă, nu doar de cazare şi mese. Încă din Valea Dâmboviţei, se vizitează pepinierele Fundaţiei Conservation Carpathia, unde sunt sădiţi vlăstarii viitoarelor păduri. Totodată, ghizii le arată turiştilor cum să recunoască urmele diferitelor animale sălbatice, cum pot deosebi ciupercile, plantele, dar şi cum trebuie să se comporte în cazul unei întâlniri cu ursul.

Activitatea cea mai importantă, observarea faunei, se face după-amiaza târziu, înainte de înserat şi dimineaţa devreme.

În 2021, veniturile din ecoturism ale Conservation Carpathia s-au ridicat la 67.000 de euro, iar pentru anul acesta este aşteptată o creştere de două puncte procentuale, transmit oficialii fundaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO