Spania, care a câştigat de trei ori cupa campionilor europeni, este în cărţi pentru a câştiga şi anul acesta, iar în finală ar putea să întâlnească reprezentativa Germaniei. Selecţionata României este într-o grupă relativ uşoară, cu adversari accesibili şi are şanse mari să treacă mai departe, consideră oamenii din businessul românesc.
„Judecând după ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în cupele europene, Spania este din punctul meu de vedere în cărţi pentru trofeul suprem“, consideră Gabriel Miron, director de marketing al Electric Plus, companie care deţine brandul Barrier.
Spania a câştigat în 2012 Campionatul European de fotbal pentru a doua oară consecutiv, după ce a învins selecţionata Italiei cu 4-0. Astfel, Furia Roşie câştiga pe 1 iulie 2012 a treia cupă europeană din istoria sa, prima fiind câştigată în anul 1964.
În cadrul sondajului realizat de ZF în rândul a peste 50 de oameni de afaceri, bancheri, antreprenori, manageri, la întrebarea cine va câştiga anul acesta Campionatul European, Spania a adunat cele mai multe răspunsuri, fiind urmată de ţara gazdă Franţa şi de Germania, care în prezent este „cea mai în formă echipă“. Au fost şi respondenţi care au afirmat că fotbalul european s-a echilibrat în ultimii ani şi nu mai are o favorită clasică.
„Este foarte greu de spus cine va câştiga Campionatul European, nu pare să fie un turneu cu o favorită clasică. Fotbalul european s-a echilibrat în ultimii anii. Dacă ar fi să numesc o echipă, Franţa ar putea fi una dintre cele care vor pune cele mai multe problemele“, consideră Andrei Pogonaru, dezvoltator al proiectului Veranda. Selecţionata României a prins o grupă relativ uşoară cu Franţa, Albania şi Elveţia, fiind a treia preferată la pariuri după Franţa şi Elveţia. România poate să se califice şi de pe locul doi din grupă şi are şanse mari să facă acest lucru.
„Selecţionată României a prins o grupă relativ uşoară, cu adversari accesibili, şi de aceea cred că are şanse să treacă de această etapă“, spune Traian Halalai, preşedinte al băncii de stat Eximbank.
Un alt bancher, Cristian Sporiş, vicepreşedinte pe corporate în cadrul Raiffeisen Bank, consideră că România va trece de grupe.
Antrenată între 2003 şi 2009 de Victor Piţurcă, România s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2008, din Austria şi Elveţia, terminând pe primul loc în grupa G a turneului de calificare, grupă din care au făcut parte echipa naţională a Olandei şi vecinii săi sud-est-europeni Bulgaria, Slovenia şi Albania.
„Este o premieră pentru echipa României să joace în deschiderea unui eveniment atât de important cum este Campionatul European de fotbal. Deşi suntem departe de valoarea echipei din 1994, sunt convins că echipă se va mobiliza şi vom face spectacol. Balonul este rotund, deci rezultatul poate fi oricare“, mai spune Miron.
El adaugă că va fi prezent pe Stade du France la meciul de deschidere alături de fiul său de 11 ani, pasionat de fotbal.