ZF 24

100 de tineri vor învăţa să facă afaceri de la profesorii unor universităţi americane de prestigiu, la Braşov

Până în prezent, cele trei ediţii ale programului Aspire Academy (destinat studenţilor) şi o ediţie Aspire High School (pentru liceeni) au strâns 180 de tineri participanţi din 20 de ţări

Până în prezent, cele trei ediţii ale programului Aspire Academy (destinat studenţilor) şi o ediţie Aspire High School (pentru liceeni) au strâns 180 de tineri participanţi din 20 de ţări

Autor: Adelina Mihai

12.05.2014, 00:00 87

Un număr de 100 de tineri, elevi şi studenţi, vor participa în această vară la un program educaţional organizat la Braşov, în cadrul unei şcoli de vară unde profesori de la universitatea Harvard din SUA, dar şi oameni de business locali sau internaţionali îi vor ajuta, printre altele, să îşi dezvolte abiliăţile de antreprenoriat sau de leadership.

Proiectul Aspire Academy, care se adresează studenţilor şi care se află în prezent la cea de-a patra ediţie, a fost iniţiat de către o serie de tineri români, absolvenţi ai unor facultăţi prestigiu din străinătate, care şi-au dorit să creeze o experienţă similară de studiu şi celor care au rămas în ţară să studieze. Totuşi, programul este internaţional, astfel că, până în prezent, au existat 180 de participanţi din 20 de ţări.

„Scopul proiectului este să le oferim tinerilor o experienţă transformaţională. Timp de o săptămână, ei vor fi într-o «bulă», vor fi rupţi de viaţa lor obişnuită şi integraţi într-un program de studiu foarte intens“, a spus Ana Maria Dorobăţ, copreşedinte al Aspire România, care este absolventă a Universităţii Americane din Paris (cu specializarea în ştiinţe politice şi economie internaţională).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO