ZF 24

Administratorul judiciar al Hidroelectrica vrea să schimbe 80% din managementul companiei de stat în următoarele două luni

Administratorul judiciar al Hidroelectrica vrea să...

Autor: Cristina Cuncea

24.03.2014, 10:36 523

"Managementul deficitar a fost una din cele nouă cauze care au generat insolvenţa Hidroelectrica. Acesta a fost motivul pentru care am lansat o campanie fără precedent în România privind recrutarea unor profesionişti care să ocupe poziţii în top managementul companiei. Au fost 2.447 de aplicaţii pentru 67 de posturi. Din păcate, anul trecut nu am mai avut timpul fizic să finalizez acest proces. Am reluat interviurile cu cei selectaţi imediat după 25 februarie 2014, data reintrării Hidroelectrica în insolvenţă. În următoarele 2 luni 80% din managementul companiei, atât la nivelul executivului, cât şi la sucursale, va fi schimbat", a declarat într-un comunicat Remus Borza, administrator judiciar al Hidroelectrica.

Gheorghe o înlocuieşte pe Georgeta Iosif care a ocupat poziţia de director al departamentului financiar al Hidroelectrica din septembrie 2012, după ce în perioada 2003-2012 a fost director economic al companiei.

Noul director al producătorului de energie a lucrat în perioada 1993-1995 în cadrul PwC, apoi până în 2001 a fost director financiar în cadrul ABN Amro Bank România. Din 2002 până în 2009, Gheorghe a ocupat aceeaşi poziţie la Raiffeisen Bank România şi Bancpost. Ultima poziţie ocupată a fost în cadrul producătorului de conserve Mandy Foods International, în calitate de director financiar.

"Insolvenţa Hidroelectrica a răsturnat eterna paradigmă că statul este un prost administrator. Şi companiile statului pot genera stabilitate, încredere şi profit cu condiţia ca aceste societăţi să fie conduse de nişte oameni recomandaţi de competenţe profesionale, moralitate, capabilităţi manageriale şi nu de carnetul de partid. Altminteri, vom condamna în continuare companiile statului la arierate, şomaj, privatizări păguboase sau falimente", a adăugat Borza.

Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă în în luna februarie, după ce a trecut printr-o astfel de procedură în perioada iunie 2010-iunie 2013.

Compania este deţinută de stat în proporţie de 80,05% şi de Fondul Proprietatea (19,95%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO