ZF 24

Americanii bogaţi sunt singurii câştigători ai revenirii economiei din SUA

Aproximativ 14% din americani reuşesc să-şi procure suficiente alimente doar cu ajutorul bonurilor de masă. AFP/Mediafax Foto

Aproximativ 14% din americani reuşesc să-şi procure suficiente alimente doar cu ajutorul bonurilor de masă. AFP/Mediafax Foto

Autor: Ioana Nita

29.04.2013, 19:48 570

Averile gospodăriilor bogate au crescut cu 21,2% în perioada 2009-2011, în timp ce averile celorlalţi americani au scăzut cu 5%, potrivit unui studiu realizat de Centrul de Cercetare Pew.  


Cercetătorii atribuie diferenţa uriaşă câşti­gurilor de pe piaţa bursieră şi cea a obliga­ţiunilor din acea perioadă. Studiul evidenţiază creşterea inegalităţii veniturilor în SUA, cele mai bogate 13% gospodării recuperându-şi pierderile din timpul recesiunii de 18 luni care s-a încheiat în iunie 2009.


„Rezultatele sunt extrem de sensibile şi îngrijorătoare. Este povestea descurajantă a doi americani“, a spus Richard Fry, cercetător asociat al institutului Pew.  
Averea medie netă a gospodăriilor, indiferent de veniturile acestora, a crescut cu 14% în perioada 2009-2011, la 338.950 dolari, potrivit datelor oficiale.


Unul dintre cei mai utilizaţi indicatori pentru măsurarea inegalităţii veniturilor, coeficientul Gini, a crescut în perioada ultimei generaţii. Coeficientul Gini are valori între 0 puncte şi un punct, zero indicând că toate veniturile sunt distribuite în mod egal.


Indicatorul a ajuns în 2011 la 0,477 puncte, creşterea faţă de 1967 fiind de 20,2%. Decalajul dintre averi este cel mai accentuat în oraşul Bridgeport din statul american Connecticut, coeficientul Gini fiind de 0,535, aproximativ egal cu valoarea indicatorului pentru Thailanda.


Inegalitatea veniturilor care în ultimii 30 de ani este tot mai mare devine un lucru obişnuit în economia americană, conform unui studiu al Institutului Brookings.


„Din mai multe perspective, există dovezi că economia SUA nu mai este la fel de dinamică“, a spus Jason DeBacker, economist la universitatea de stat Middle Tennessee şi co-autor al studiului realizat de Institutul Brookings. Efectele recesiunii încă se resimt din cauza profunzimii şi duratei crizei economice, cea mai mare de la Marea Depresiune până în prezent, a afirmat Carl Van Horn, director al Centrului Heldrich pentru Dezvoltarea Forţei de Muncă din cadrul universităţii Rutgers.


Analiza efectuată de institutul Pew arată că activele purtătoare de dobândă, precum titlurile de stat, obligaţiunile municipale şi corporative au majorat averile cetăţenilor bogaţi din America. Valoarea acestor tipuri de active deţinute de 13% dintre gospodăriile americane a crescut cu 389% în doi ani, ajungând la o medie de 803.641 dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO