ZF 24

Anghel, BVB: Informaţiile circulă foarte rapid în era digitală, iar ZF reuşeşte cel mai bine să facă distincţia între adevăr şi ce nu e real

Foto: Silviu Matei

Foto: Silviu Matei

Autor: Andreea Neferu, Andrei Cîrchelan

18.11.2013, 11:29 234

În era digitală, de multe ori începem să nu mai distingem între adevăr şi fals, iar informaţiile circulă foarte rapid. Ziarul Financiar reuşeşte cel mai bine să facă distincţia între adevăr şi ce nu e real, a declarat Lucian Anghel, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti la deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare a BVB cu ocazia aniversării a 15 ani de la lansarea Ziarului Financiar. 

 

Cele mai importante declaraţii:

Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB

Sunt nou în România, dar văd deja figuri pe care le cunosc din interacţiuni anterioare pe piaţa de capital. Felicit Ziarul Financiar pentru aceşti 15 ani, participanţi la piaţa financiară şi sper că se vor dezvolta pe viitor şi vor avea cititori, pentru că sunt oameni pentru care ZF e un element important de referinţă. Peste ani sper că numerele care definesc acest ziar vor fi mult mai mari, ca semn că mergem în direcţia bună. E şi o dorinţă personală a mea, vrem să creştem împreună cu voi şi vrem ca creşterea voastră să reflecte că lucrurile se schimbă şi devenim mai importanţi pentru economia locală.

Prima dată am aflat de ZF nu acum trei luni. Organizam evenimente media în Varşovia, iar ZF era des prezent, deci cunosc ziarul de ceva timp. Dar sunt alţii care au o perspectivă mai profundă în ceea ce priveşte prezenţa ZF în Românai de/a lungul anilor.

Lucian Anghel, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti

Sunt unul dintre managerii care începe ziua de lucru deschizând Ziarul Financiar. E prima publicaţie pe care o deschid consultând presa. E foarte greu să se ajungă aici. Nu ştiu dacă e bine sau rău că nu există competitor pentru ZF. Le doresc ca în următorii ani să rămână în top. România are acum nevoie ca de aer de o presă de calitate. În era digitală, de multe ori începem să nu mai distingem între adevăr şi fals. Informaţiile circulă foarte rapid, iar ZF reuşeşte cel mai bine spă facă distincţia între adevăr şi ce nu e real.

Dan Radu Ruşanu, preşedintele ASF

Sunt printre puţinii din această sală care în urmă cu 15 ani participam la BNR la apariţia pe piaţă a unui nou ziar, ZF. De-a lungul anilor mulţi dintre noi au rămas, au fost apariţii noi. După trei luni de la apariţia ZF, i-am spus domnului Adrian Sârbu că face o greşeală cu ZF, pentru că e o investiţie continuă care va fi pe pierdere. Sfatul meu a fost să renunţe. El a spus atunci că speră ca peste puţin timp, fiecare om de business din România va deschide ZF dimineaţa înainte de a-şi bea cafeaua. Am zâmbit, atunci erau multe ziare de business, iar ZF avea o cotă inexistentă. Au trecut de atunci 15 ani, în urmă cu 4 săptămâni m-am dus dimineaţa la un prieten din business şi, alături de cafea avea ZF. În urmă cu o săptămână, colegul Danie Dăianu avea ZF deschis lângă cafea. Pentru acest lucru felicit colectivul de jurnalişti de la ZF, felicitări tuturor, felicitări lui Adrian Sârbu.

Dan Paul, presedintele Asociaţiei Brokerilor

Am citit ZF încă din prima zi şi mi se părea cam scump atunci. Azi mi se pare cam ieftin, dar şi valorile sunt discutabile de multe ori. Marfa voastră sunt cuvintele, marfa noastră sunt banii, iar cuvintele sunt ca banii. Ele pot să cumpere, la fel ca banii, pot ajuta la o listare, pot dezavantaja, şi ne dorim în continuare ajutor de la dumneavoastră, aşa că vă doresc mult succes.

Rareş Nilaş, BT Securities

Cei de la ZF sunt colegii noştri, care au fost alături de noi în dezvoltarea pieţei de capital din România şi au constituit un model de informare a brokerilor şli a clienţşilor. A fost un instrumente important de educare a clienţilor şi brokerilor. De-a lungul anilor şi-au menţinut modul obiectiv de informare, necăzând în partizanat. Apariţia ZF a fost un moment de cotitură în presa economică, care atunci nu prea exista. Modul de informare şi formatul acestui ziar a atras mulţi investitori pe piaţa de capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO