ZF 24

Avertizare ANM de vreme caniculară pentru următoarele zile. Ce zone sunt vizate

Avertizare ANM de vreme caniculară pentru următoarele...

Autor: Firuta Flutur

28.07.2016, 09:59 1776

Informarea meteorologică de caniculă a intrat în vigoare joi şi expiră duminică.

Meteorologii avertizează că în regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica, iar în zonele de câmpie şi podiş din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 37 de grade Celsius.

În cursul nopţilor, minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade Celsius.

Potrivit ANM, disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Meteorologii mai precizează însă că şi instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată.

Astfel, local vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină, în zilele de joi şi vineri (28 şi 29 iulie) mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar sâmbătă şi duminică (30 şi 31 iulie) îndeosebi în est, centru şi zona de munte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO