Mircea Ţiplea, directorul general al edy Spedition
Procentul transportului internaţional a crescut de la lună la lună şi va creşte în continuare. Mai scoatem 23 de camioane pe internaţional luna aceasta. Înainte de insolvenţă 75-80% din transporturile efectuate de edy erau pe internaţional, faţă de 30% în prezent.
Numărul de kilometri parcurşi de cele 280 de camioane ale transportatorului din Deva edy Internaţional Spedition a crescut de şase ori de la începutul anului, astfel că în iulie anul acesta flota companiei a parcurs 2 milioane de kilometri, respectiv în jur de 7.200 de kilometri pentru fiecare camion.
„Cifra de afaceri creşte de la o lună la alta. În ianuarie spre exemplu am făcut 300.000 de kilometri, iar în iulie am ajuns să parcurgem 2 milioane de kilometri cu aceeaşi flotă. Veniturile cresc cu fiecare lună, iar în acest an vom avea o cifră de afaceri mai mare ca anul trecut“, a spus Mircea Ţiplea, directorul general al transportatorului edy Spedition. El nu a precizat însă rata de creştere a veniturilor şi nici cifra de afaceri estimată pentru acest an.