ZF 24

Cât poate câştiga un angajat al Amazon: Gigantul american dublează plafonul pentru baza salarială a angajaţilor de la 160.000 la 350.000 de dolari

Cât poate câştiga un angajat al Amazon: Gigantul...

Autor: Andrei Şerbănescu

08.02.2022, 12:37 192

Amazon.com va dubla plafonul pentru baza salarială anuală a angajaţilor de la 160.000 de dolari, la 350.000 de dolari, potrivit Bloomberg.

„Anul trecut am cunoscut o piaţă a forţei de muncă deosebit de competitivă şi, făcând o analiză amănunţită a diferitelor opţiuni, cântărind economia afacerii noastre şi nevoia de a rămâne competitivi pentru a atrage şi reţine talentele de top, am decis să mărim semnificativ remuneraţia angajaţilor”, a declarat compania pentru Bloomberg.

La fel ca mulţi angajatori mari, Amazon s-a chinuit să angajeze şi să păstreze lucrători în ultimul timp. Compania s-a bazat mult pe acordarea de acţiuni, mizând că poate atrage lucrătorii chiar dacă salariul de bază este scăzut. Dar acţiunile au încetinit în 2021, câştigând doar 2,4%, în timp ce indicele S&P 500 a crescut cu 27%, strategia devenind neatractivă. Rapoartele din presă indică faptul că rata de rotaţie în interiorul Amazon a atins nivelul negativ record de 50 de vicepreşedinţi schimbaţi până anul trecut.

Gigantul comerţului electronic a raportat 1,6 milioane de angajaţi la nivel global la 31 decembrie, inclusiv lucrători din depozit care sunt plătiţi cu ora şi personal de birou care câştigă salarii anuale. Amazon a refuzat să declare câţi angajaţi vor beneficia de sporul salariul anunţat luni.

Amazon plăteşte lucrătorii din depozit cu cel puţin 15 dolari pe oră, anunţând în septembrie o creştere a salariilor medii pentru aceşti angajaţi la 18 dolari pe oră. În timpul pandemiei, compania a cheltuit foarte mult pe operaţiunile sale de logistică, angajând sute de mii de oameni şi plătind bonusuri noilor recruţi.

Investitorii au urmărit cu atenţie creşterea costurilor Amazon şi şi-au exprimat uşurarea când compania a raportat săptămâna trecută un al patrulea trimestru puternic, alături de o creştere a abonamentului anual Prime de la 20 de dolari, la 139 de dolari. Acţiunile au crescut vineri cu aproape 14%, înregistrând o creştere cu încă 1% luni, până la 1.174,47 USD la 1:35 p.m., în New York.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO