ZF 24

Codaşii UE la călătorii în străinătate: doar 4% din deplasările românilor sunt în afara ţării

Codaşii UE la călătorii în străinătate: doar 4% din...

Autor: Mirabela Tiron

07.07.2014, 19:30 338
Românii sunt codaşii Uniunii Europene la călătoriile în străinătate, doar 4% din deplasările făcute fiind în afara ţării, potrivit unui studiu al Eurostat, ce prezintă date afe­rente anului 2012.
 
Spre comparaţie, slovacii au efectuat 37,5% din deplasările totale în străinătate, ungurii 21%, cehii 18,2%, iar bulgarii 13%.
 
În topul clasamentului cu cele mai multe călătorii în străinătate ca procent din deplasări totale se află Luxemburg, cu 97% din deplasările totale în afara ţării, urmat de Belgia cu 77%, arată aceeaşi sursă. Datele Eurostat numără 16,8 milioane de călătorii efectuate de români în 2012.
 
„Potenţialul este mult mai mare având în vedere populaţia României, cred că este vorba de costul de oportunitate, mulţi români aleg să îşi cumpere altceva. Nu avem încă o cultură a vacanţelor. Oferta de vacanţe este mult mai generoasă acum, sunt multe zboruri directe şi pe toate bugetele“, a spus Ana Goicea, director al agenţiei de turism Cocktail Holidays. Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că anul trecut s-au înregistrat la punctele de frontieră 11 milioane de plecări ale românilor în străinătate, în creştere cu 1,9% faţă de anul anterior.  Nu există însă o statistică legată de ţările în care au plecat şi câte nopţi au petrecut la destinaţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO