ZF 24

Colliers: Piaţa de investiţii imobiliare a avut o evoluţie spectaculoasă în S1, valoarea totală a tranzacţiilor depăşind 400 mil.euro

Colliers: Piaţa de investiţii imobiliare a avut o...

Autor: Roxana Rosu

26.07.2017, 11:57 604

Piaţa imobiliară din România a avut o evoluţie ascendenta în primul semestru al anului, trend care va continua şi în perioada următoare, în condiţiile în care stocul de spaţii logistice se apropie de un maxim istoric, iar 2017 se anunţă cel mai bun an pentru investiţii din perioada post-criză, cu tranzacţii de 400 milioane euro în primele şase luni, potrivit unei analize realizată de Colliers International.

Astfel, pe piaţa de spaţii industriale din zona Capitalei au fost livraţi aproximativ 150.000 mp, cu precădere în zonele de vest şi de nord şi în apropiere de autostrada A1. Cererea a venit din partea sectorului de comerţ online, auto şi FMCG şi a companiilor electro-IT şi logistice, care au închiriat spaţii în principalele parcuri industriale: Network One Distribution – 30.000 mp în CTPark Bucharest West, KLG – 9.755 mp în CTPark Bucharest West, Ikea şi Heineken – 8.000, respectiv 6.000 mp în LogIQ Mogoşoaia.

„Luând în considerare activitatea de pe piaţa industrială de până acum, ne putem aştepta la livrări de aproximativ 250.000 mp în Bucureşti şi încă 100.000 mp în restul ţării, până la finalul acestui an. Dezvoltatorii îşi îndreaptă din ce în ce mai mult atenţia către locaţii în curs de dezvoltare precum Timişoara, Sibiu, Piteşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Braşov sau Roman”, a declarat Mihai Pătrulescu, Head of Strategic Analysis în cadrul Colliers International.

Zonele din apropierea Bucureştiului sunt, de asemenea, foarte ofertante din punct de vedere al disponibilităţii forţei de muncă necalificată şi al apropierii faţă de Capitală şi de Ploieşti. Pe lângă Mogoşoaia, Chitila şi Autostrada A3, comuna Ştefăneştii de Jos are potenţialul de a deveni noul hub logistic, în contextul în care a început deja construcţia a 35.000 mp şi există cerere pentru încă 150.000 mp.

În acelaşi timp, sectorul de retail a fost marcat de interesul pentru noi dezvoltări de retail. Deşi stocul de spaţii comerciale a crescut cu doar 30.000 mp, urmând ca încă 150.000 mp să fie livraţi până la finalul anului, noile proiecte vor include parcuri de retail în oraşele mai mici, respectiv extinderi ale centrelor comerciale existente din oraşele mari. De asemenea, nevoia din ce în ce mai mare de servicii şi facilităţi în apropierea locului de muncă va impulsiona dezvoltarea schemelor de retail în noile spaţii de birouri, sunt de părere consultanţii Colliers.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO