ZF 24

Companiile listate din întreaga lume au ajuns să valoreze 52,7 trilioane de dolari. Topul burselor după capitalizare

Companiile listate din întreaga lume au ajuns să...

Autor: Andrei Chirileasa

30.12.2012, 13:23 730

Capitalizarea burselor mondiale a crescut în primele 11 luni ale anului cu 5.300 de miliarde de dolari (11,4%) faţă de finalul lui 2011, până la 52,7 trilioane de dolari, conform statisticilor Federaţiei Mondiale a Burselor (World Federation of Exchanges – WFE).

Faţă de finalul lui 2008, capitalizarea burselor mondiale a crescut cu circa 19 trilioane de dolari, dar este încă sub nivelul maxim din 2007, când sărise de 62 de trilioane de dolari, şi chiar sub nivelul din 2010, când ajusese la aproape 55 de trilioane de dolari.

Mai mult de 90% din averea investitorilor lumii este concentrată pe 20 de burse. Cea mai mare dintre toate este New York Stock Exchange (NYSE), unde sunt listate cele mai multe companii americane. Urmează NASDAQ, unde sunt listate companiile americane de tehnologie, precum Apple, Facebook, Google. Iar pe locul al treilea este bursa de la Londra, care reuşeşte să rămână principalul centru financiar european.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO