ZF 24

Constantin Niţă, ministrul pentru energie: Vrem ca banii obţinuţi din listările Electrica, Hidroelectrica şi C.E. Oltenia să rămână în companii

Constantin Niţă, ministrul pentru energie: Vrem ca...

Autor: Radu Bostan

25.02.2014, 09:56 579

Obiectivul principal al ministrului delegat pentru energie Constantin Niţă pe 2014 este listarea celor trei mari companii energetice Electrica, Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia.

“Urmează trei listări foarte importante pentru noi anul acesta: Electrica, Hidroelectrica şi CEO. Toţi banii obţinuţi din listări vor rămâne în companii pentru dezvoltare. Mizez foarte mult pe acest gen de acţiuni la bursă care pot să aducă bani în companie”, a spus Niţă la ZF Power Summit 2014.

Listările vor fi făcute în luna iunie, a continuat ministrul, care a adăugat că “avem discutii cu consultanţii, care nu vor ca listările să fie făcute în aceeaşi lună. Vom avea noi discuţii în luna aprilie cu FMI şi Banca Mondială”.

Legat de procesele pe care le are compania Electrica, Niţă a precizat că “procesele pe care le are Electrica sunt în diferite stadii. Electrica, indiferent de cum se vor soluţiona aceste procese, are de luat bani, nu de dat, de ordinul sutelor de milioane de euro”.

“Încă de la preluarea mandatului mi-am propus să internaţionalizez companiile de energie româneşti, să le facem mai profitabile, eficiente, să joace un rol important pe piaţa românească şi regională şi încet-încet încerc să mă apropii de acest deziderat”, a mai spus Niţă.
 

Alte declaraţii ale lui Constantin Niţă:

Despre divizarea Hidroelectrica: "Nu renunţ la ideile bune. Suntem într-un proces de constrângere a reorganizării sistemului energetic naţional, dar cu certitudine noi nu putem să rămânem împărţiţi în companii care folosesc o singură sursă de producţie. Nu este normal şi nu se întâmplă nicăieri în Europa."

“În legătură cu preţul apei, Hidroelectrica are dreptate. Plăteşte un preţ foarte mare, undeva la 80 de milioane de euro pe an către Regia Apelor Române. Este o problemă, însă facem nişte analize la minister să vedem care ar fi soluţia cea mai bună. Este clar că avem o problemă cu costul apei.”

“Hidroelectrica este o companie la care oricare dintre noi am dori să fim acţionari. Compania probabil că nu este în momentul de faţă într-o perioadă foarte bună, deşi a obţinut anul trecut un profit undeva la 150 de milioane de euro, dar este grevată în continuare de anumite lucruri care vin din spate şi pe care încet-încet va trebui să le curăţăm: cheltuieli ineficiente, datorii la bănci etc.”

"Realitatea este că avem nevoie de companii puternice, iar noi nu mai putem să rămânem în interiorul graniţelor ţării. Trebuie să ieşim afară, pentru că potenţialul energetic al României este mult mai mare decât al oricărui stat vecin. Pentru asta trebuie să ne batem să realizăm interconectările."

"Dacă mă întrebaţi pe mine, toate companiile de energie ar trebui să fuzioneze şi să facem una foarte puternică."

"Vă dau o veste bună: aprecierile UE şi a Comisiei pentru anii 2020-2030 prevăd o creştere a consumului. Am văzut unele aprecieri că ce ne trebuie nouă să mai construim reactoare nucleare? Trebuie să ne gândim şi pe viitor, ce va fi peste 20 de ani, 30 de ani? Noi dorim să eliminăm cărbunele. Atunci de unde luăm energie? Nu putem să ne lăsăm pe o singură sursă, trebuie să avem un mix raţional pe care strategia energetică va trebui să-l definească mult mai clar. Care este mixul cel mai eficient pentru România? La această întrebare va trebui să răspundă compania care va prelua realizarea strategiei."

Despre schema de susţinere a energiei verzi: "N-a fost un moft al Guvernului român faptul că a făcut această modificare. Majoritatea statelor din UE deja regândesc sistemul de sprijin pentru energia verde. Nu pentru că noi nu ne-am dori să avem cât mai multă energie verde. Nu uitaţi însă că energia verde este intermitentă şi dacă nu găseşti un sistem de echilibrare eficient poate avea consecinţe nefaste pentru economia românească."

"Noi am finalizat schema de sprijin pentru marii consumatori industriali, am transmis-o la Consiliul Concurenţei şi, conform regulamentelor şi ghidului UE, am mers cu reducerea acestuia până la 85% ca să dăm posibilitatea produselor industriale româneşti să fie competitive."

"Am redus taxa de cogenerare cu 20%."

"70% din tranzacţiile cu energie se fac pe OPCOM. Am deschis şi bursa pentru gaze naturale, încă nu sunt convins că putem pune toate cantităţile de gaze naturale pe bursă. Trebuie să vedem dacă preţurile pot să scadă dacă punem toate cantităţile pe bursă."

"Toate companiile mari din această lume sunt binevenite în România. Dar sunt şi mai binevenite dacă vor avea un partener român."

"Cel mai prost stăm la producţia de energie electrică pe bază de huilă. În acest domeniu nu s-a făcut nicio investiţie. Din 1982 nicio mină din Valea Jiului nu a fost modernizată. Vom începe un proces de tehnologizare a acestor mine, ceea ce va reduce preţul huilei şi al energiei disponibilă în piaţă."

"Anul 2013 a fost un an plin de proiecte, pe care le-am început, dar care ar trebui să se finalizeze anul acesta. Modernizarea centralei de la Midia cu cele patru mine, finalizarea discuţiilor cu reactoarele 3 şi 4, hidrocentrala Tarniţa pentru care avem toate lucrurile clarificate, cablul submarin, suntem în faza de găsire care va face studiul de fezabilitate sau să-l updatăm pe cel existent."

"Aceste companii, Oltchim, Cuprumin etc, vor trece printr-un proces de analiză. În funcţie de ceea ce cred eu că trebuie făcut voi face. De obicei iau decizii foarte repede. Cu unele am idee ce trebuie să fac. Oltchim, de exemplu, am o idee, dar restul sunt în analiză. Nu pot spune acum ce am de gând să fac la Oltchim."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO