Potrivit Financial Times, Japonia este, în momentul de faţă, singurul loc din lume unde poţi cumpăra gratuit o companie de succes la nivel mondial, cotată la aproximativ 20 de miliarde de dolari.
Totuşi, această mare achiziţie, deocamdată ipotetică, necesită îndeplinirea câtorva criterii.
Pentru început, pentru a fi cumpărătorul norocos trebuie să fii Toyota Motor - cel mai mare constructor auto la nivel global. În al doilea rând, tranzacţia trebuie să se desfăşoare pe o piaţă bursieră care, timp de decenii, a tolerat fenomenul evident problematic al „participaţiilor încrucişate", practicat de companiile listate la bursă, care deţin participaţii în acţiuni unele la altele. Considerate în mod tradiţional ca simboluri ale prieteniei de afaceri între companii, aceste participaţii au acţionat ca bariere împotriva acţionarilor mai agresivi şi au permis proliferarea unui management slab. Este adevărat că astfel de încrucişări au început să dispară în ultimii ani, sub presiunea guvernului şi a acţionarilor, însă piaţa bursieră japoneză continuă să sufere şi în prezent de unele anomalii de această natură.
Săptămâna trecută, o audienţă numeroasă de manageri de fonduri care s-au adunat la Tokyo a luat parte la un experiment de gândire. Să luăm în considerare Toyota Industries - cel mai mare producător mondial de stivuitoare şi un jucător global important în domeniul maşinilor de ţesut. Este, de asemenea, prin magia participaţiilor încrucişate, cel mai mare proprietar din sectorul privat al acţiunilor Toyota Motor. Participaţia de 7,31% deţinută de Toyota Industries la compania mamă (al cărei preţ al acţiunilor s-a dublat în ultimul deceniu) valorează în prezent 16,4 miliarde de dolari, adică aproximativ 85% din valoarea totală de piaţă a Toyota Industries.
La rândul ei, Toyota Motor deţine aproximativ o treime din toate acţiunile libere din Toyota Industries. Având în vedere aceste aspecte, scena este pregătită pentru afacerea (teoretică) de care discutam la început.
Toyota Motor ar putea, la nivel teoretic, să facă o ofertă pentru cele două treimi din Toyota Industries pe care nu le deţine încă, cu o primă de 30 de procente faţă de preţul actual al pieţei. Guvernul japonez, dorind să stimuleze consolidarea industrială a ţării, a încercat chiar să încurajeze acest tip de tranzacţii, prin implementarea unei protecţii împotriva impozitului pe câştigurile de capital.
În cazul în care oferta ipotetică ar avea succes, Toyota Motor ar deveni nu numai proprietarul Toyota Industries, ci şi deţinătorul acţiunilor Toyota în valoare de 16,4 miliarde de dolari - folosite doar pentru a plăti tranzacţia. Preluarea (cu sau fără unele comisioane de consultanţă) nu ar fi costat Toyota Motor absolut nimic.
Momentul acestui experiment de gândire poartă o importanţă semnificativă pentru businessul nipon - mulţi dintre managerii de fonduri prezenţi la conferinţă aflându-se în Japonia pentru prima dată din 2019. Există din ce în ce mai multe voci care îndeamnă investitorii către mediul afaceresc din Japonia, mai ales în contextul în care Beijingul, din pricina contextului geopolitic, a devenit mult mai greu de abordat de către investitori.
Chiar dacă piaţa se află la maximul ultimilor 33 de ani, potenţialul de creştere e departe de a se fi epuizat. Multe companii japoneze sunt foarte profitabile, stabile şi subevaluate, bursa din Tokyo îndeamnând companiile să fie mai prietenoase cu acţionarii.
Deşi aceste scenarii pot fi concretizate cu uşurinţă, doi factori foarte importanţi rămân absenţi din marea ecuaţie a succesului. Primul dintre aceştia este faptul că, deşi apariţia inflaţiei ar trebui teoretic să încurajeze gospodăriile japoneze să îşi mute activele din numerar în acţiuni, acest lucru rămâne în prezent doar la nivel de proiecţie teoretică.
Cel de-al doilea factor care lipseşte din ecuaţie este un sens clar al motivului pentru care piaţa japoneză nu este cotată conform potenţialului ei teoretic. Acţiunile Toyota Industries nu se tranzacţionează ca şi cum Toyota Motor ar fi pregătită să profite de această oportunitate, deoarece nimeni nu crede cu adevărat că o va face. Companiile nu manifestă nicio dorinţă de a se implica în consolidarea internă, nici de pe poziţia de cumpărători, nici de pe cea vânzători, iar acest lucru implică o lipsă de interes din partea părţilor.
