ZF 24

Fondurile de pensii ar putea „exporta“ 1,4 miliarde de euro

Fondurile de pensii ar putea „exporta“ 1,4 miliarde...

Autor: Adrian Cojocar

06.05.2013, 19:52 1608

Marius Popescu, directorul general al ING Pensii, administratorul celui mai mare fond de pensii de pe plan local, spune că în cazul în care lichiditatea bursei de la Bucureşti se va menţine la nivelul actual fondurile de pensii locale vor fi nevoite să redirecţioneze circa 1,4 mld. euro în următorii cinci ani pe bursele internaţionale, potrivit unor proiecţii personale.

Activele fondurilor de pensii au crescut de la zero la 2,4 mld. euro în ultimii cinci ani, în timp ce bursa a rămas la fel, iar cele mai mari fonduri de pensii investesc deja zeci de milioane de euro pe bursele externe pentru că nu mai găsesc oportunităţi pe piaţa locală. În 2018, fondurile de pensii ar putea ajunge la active de 10 mld. euro, iar cota investiţiilor în acţiuni ar putea creşte de la 12% în prezent la 20%.

„Dacă lichiditatea va rămâne la acelaşi nivel şi fondurile de pensii nu vor avea destule volume pe bursa românească pentru a plasa aceste sume, numai 25% din banii alocaţi acţiunilor se vor îndrepta spre bursa de la Bucureşti şi restul va trebui să fie investiţi pe alte burse“, a declarat Popescu.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO