ZF 24

Geor­ge Stanson, business manager în regiunea balcanică pentru Case IH: Piaţa utilajelor agricole este pe o pantă ascendentă, fermierii trec acum la combine mai performante

Geor­ge Stanson, business manager în regiunea...

Autor: Alex Ciutacu

24.07.2017, 10:49 173

Piaţa utilajelor agricole este pe o pantă ascendentă în România, fermierii făcând trecere spre combine mai performante şi mai puternice, la fel ca şi în Serbia, unde guvernul oferă subvenţii, în timp ce în Bulgaria vânzările scad din cauza schimbărilor politice din ultima perioadă, spune Geor­ge Stanson, business manager în regiunea balcanică pentru Case IH.

„Acum 10-15 ani când fermierii au hotărât să investească în tehnologie, s-a făcut trecerea de la tractoare de 65 cai putere (cp) la 100-125 cp , iar acum piaţa se stabilizează undeva între 150-200 cp. Mulţi fermieri chiar au investit mult şi depăşesc pragul de 200 cp”, a adăugat  George Stanson.

El explică faptul că există fermieri care au doar 500-700 de hectare şi investesc într-un tractor de foarte mare putere pentru că doar aşa îşi pot optimiza activitatea. În schimb, cei care lucrează 5.000 de hectare se gândesc anual cum sa inoveze şi cum să dezvolte din ce în ce mai mult.

O altă piaţă pe creştere este Serbia, unde guvernul a oferit subvenţii agricultorilor pentru achiziţionarea de utilaje agricole, în valoare de 5.000-7.000 de euro, pentru a grăbi tranziţia de la tractoarele IMT la modelul vest-european.

 „În România, surpriza a fost că fermierii mai mici au găsit curaj şi putere de investiţie pentru a da câteva sute de mii de euro pe tractoare foarte puternice.” Managerul a subliniat faptul că, în cazul achiziţionării unui utilaj puternic, investiţia se amortizează într-o perioadă de 3-5 ani.

Case IH, companie din domeniul utilajelor agricole prezentă în România prin reprezentantul Titan Machinery, estimează că în acest an vor fi vândute aproximativ 2.200 de tractoare, cu plus 10-15% faţă de anul precedent. De asemenea, managerul a observat o revenire pe plus a vânzărilor de combine noi, o piaţă ce depăşeşte 500 de unităţi anual

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO