ZF 24

Harta aeroporturilor din România: doar trei au afaceri mai mari de 10 milioane de euro

Autor: Mirabela Tiron

11.04.2014, 20:02 4720

Toate cele 16 aeroporturi internaţionale funcţionale din România au raportat anul trecut un trafic de 10,7 milioane pasageri, nivel aproape similar cu cel de anul anterior şi în creştere cu doar 6,6% faţă de anul 2010, potrivit unei analize a ZF, pe baza datelor de la Asociaţia Aeroporturilor din România.

După traficul de pasageri raportat anul trecut, ae­ro­portul Henri Coan­dă (Otopeni) rămâne cel mai mare aeroport din ţară, cu 7,6 milioane pasageri, în creştere cu doar 7% faţă de anul anterior şi cu 55% faţă de 2010. Altfel spus, aeropor­tul a contribuit anul trecut cu 71% în tra­fi­cul aerian total. Locul doi în acest cla­sament este ocupat de aeroportul din Cluj-Napoca, cu un milion de pasageri anul trecut, trafic mai mare cu 11% faţă de anul anterior, în timp ce pe locul trei se clasează aeroportul din Timişoara, cu 757.000 de pasageri, trafic în scădere cu 27% faţă de anul anterior.


 

Cel mai mare avans al traficului în ultimii patru ani

Ocupantul locului patru, aero­portul din Târgu-Mureş este aeropor­tul din ţară care s-a bucurat de cel mai mare avans al numărului de pasageri în ultimii patru ani. Traficul a crescut de la 74.000 de persoane în 2010 la 364.000 de pa­sa­geri anul trecut. Anul trecut numărul de pa­sa­geri a crescut cu 21% faţă de anul anterior.

Creşterea semnificativă a traficului aero­portului din Târgu-Mureş în ulti­mii patru ani a venit după ce compania low-cost Wizz Air şi-a deschis în 2011 o bază (a patra în acel an) pe acest aeroport, de pe care ope­rează mai multe zboruri spre des­tinaţii externe. De pe acest aeroport mai are curse şi compania naţională Tarom.

Aeroportul din Bacău, care se situează pe poziţia cinci, nu a reuşit să îşi crească numărul de pasageri anul trecut faţă de anul anterior, raportând un trafic de doar 307.000 de pasageri.

Cel mai redus trafic anul trecut s-a înregistrat pe aeroporturile din Tulcea, Băneasa, Satu Mare, Baia Mare şi Suceava. Aeroportul din Tulcea a avut doar 1.887 de pasageri anul trecut, în timp ce aeroporturile din Satu Mare şi Baia Mare au fost tranzitate de puţin peste 16.000 de persoane, iar cel din Suceava de aproape 20.000 de persoane.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.04.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO