ZF 24

„În ţările dezvoltate, cosmeticele de lux contribuie cu 25% la totalul pieţei. În România, ponderea este sub 10%“

Cosmin Ban, directorul general al diviziei de lux a L’Oréal în România: Cel mai mare magazin independent unde noi vindem produsele este într-un oraş mediu spre mic, nu într-un centru urban. Aici, clienţii sunt contactaţi individual, iar relaţia este una foarte personală. Într-adevăr independenţii sunt pe cale de dispariţie, însă este o evoluţie normală a lucrurilor. Pe de altă parte însă, în anumite zone - în oraşele mici şi medii - acestia nu vor dispărea niciodată.

Cosmin Ban, directorul general al diviziei de lux a L’Oréal în România: Cel mai mare magazin independent unde noi vindem produsele este într-un oraş mediu spre mic, nu într-un centru urban. Aici, clienţii sunt contactaţi individual, iar relaţia este una foarte personală. Într-adevăr independenţii sunt pe cale de dispariţie, însă este o evoluţie normală a lucrurilor. Pe de altă parte însă, în anumite zone - în oraşele mici şi medii - acestia nu vor dispărea niciodată.

Autor: Cristina Rosca

10.05.2015, 17:00 431

Cele nouă branduri de lux pe care grupul L’Oréal le are în portofoliul din România sunt prezente în 160 de magazine şi reprezintă aproape 20% din totalul businessului local de peste 60 de milioane de euro.

„În total, în divizia de lux noi avem nouă branduri – cu Kiehls - , cele mai puternice din punctul de vedere al vânzărilor fiind Lancôme, Giorgio Armani şi Yves Saint Laurent“, spune Cosmin Ban, directorul general al diviziei de lux al L’Oréal România.

L'Oréal România este organizată pe patru divizii operaţionale, în funcţie de canalele de distribuţie: divizia de retail (L’Oréal Paris, Garnier şi Maybelline), divizia dermatocosmetice (Vichy şi La Roche-Posay), divizia de produsele profesionale (L'Oréal Professionnel, Matrix şi Kerastase) şi divizia de lux (Lancôme, Yves Saint Laurent, Biotherm, Giorgio Armani sau Clarisonique).

„La nivel internaţional, divizia de lux contribuie cu 25% la businessul L’Oréal. Este a doua divizie ca importanţă după cea mass-market. În România ponderea diviziei se va apropia în curând de 20% dat fiind că noi creştem mult mai repede decât piaţa“.

El este absolvent al Facultăţii de Me­canică din Timisoara, după care a urmat o specializare la Universitea Tehnică din Montpellier. „Am fost admis la doctorat şi aveam de gând să rămân în învăţământul superior. Printr-un concurs de împrejurări însă, după întoarcerea din Franţa, am ajuns să lucrez pentru un mare distribuitor de medicamente, în zona Timişoara.“ În 1998 a venit la Bucureşti să se ocupe de primele deschideri ale unuia dintre cele mai mari lanţuri de farmacii locale, afirmă el, fară a oferi nume. La un an după aceea s-a alăturat echipei L’Oreal România, lucrând pentru divizia de produse mass market, respectiv brandurile L’Oréal, Garnier şi Maybelline. A fost ulterior director de operaţiuni la nivel de grup în România şi apoi director comercial al brandurilor de dermato­cos­tmetice Vichy şi La Roche-Posay pentru România şi Bulgaria. În 2013, odată cu integrarea diviziei de lux în businessul local, Cosmin Ban a preluat conducerea acesteia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO