Cartea „Despre curajul de a ne lăsa văzuţi” este despre cum îţi construieşti propria imagine publică, despre înfrângerea barierelor de comportament privind afirmarea în public a propriilor adevăruri. despre cum poţi să şi greşeşti pentru a fi mai bun în tot ce faci. O mărturie personală scrisă de Dragoş Bucurenci, cu o activă practică în domeniul salvării mediului natural în România, dar şi cu solide studii de couching&business la Stanford SUA.
Biografia: http://bucurenci.ro/
Reporter: Tocmai ai trecut prin experienţa ”Supravieţuitorul” de la PRO TV.
Dragoş Bucurenci: Da. A fost, după Stanford, cea mai solicitantă şi cea mai spectaculoasă experienţă din viaţa mea. Am reînvăţat nişte lecţii vechi şi am aflat câteva noi, despre mine şi despre ceilalţi. Mai presus de orice, am locuit două luni într-un Eden acvatic unde am descoperit că raiul şi iadul sunt, de fapt, noţiuni subiective. Altfel spus, că pe ambele şi le face omul cu mâna lui.
Reporter: Ce înseamnă expunerea publică?
Dragoş Bucurenci: E o sabie cu două tăişuri, poate fi folosită ca să faci mult bine, dar te poţi şi răni foarte uşor cu ea. Târgul e aşa: tu le satisfaci oamenilor curiozitatea, le dai voie să-şi bage nasul, la o adică, şi în şifonierul tău, cu toate riscurile aferente, iar oamenii, în schimb, îţi pun la dispoziţie ochii şi urechile lor, aşa că le poţi vorbi despre temele care te preocupă pe tine. În cazul meu, protejarea mediului, voluntariatul, copiii din orfelinate. „Despre curajul de a ne arăta văzuţi”, cartea apărută la Curtea Veche, e un astfel de exerciţiu – satisface curiozităţi, dar speră să şi educe, să ne facă mai buni.
Reporter: Cum te sfârtecă publicul?
Dragoş Bucurenci: Expunerea publică e şi periculoasă pentru că îţi hrăneşte vanitatea, care e boală grea. Apoi, oamenii vor mereu să ştie mereu mai mult, au tot felul de curiozităţi şi de răutăţi pe care nu şi le-ar permite cu cei apropiaţi. Dar asta face parte din regulile jocului. Nu poţi să vrei să fii cunoscut şi apoi să te superi că oamenii vorbesc vrute şi nevrute despre tine. Eu încerc să-mi ascult mentorii, prietenii, pe cei cu care lucrez şi pe cei care mă citesc şi nu plec foarte mult urechea la ce se vorbeşte despre mine la piaţă.
Reporter: Ce-ai învăţat la Stanford despre business?
Dragoş Bucurenci: Am învăţat că business faci cu oamenii, nu cu computerele. Că nu e nicio ruşine să dai greş, dacă înveţi ceva din fiecare eşec. Că înainte de a porni în orice călătorie, ai nevoie de o hartă. Şi că e mult mai interesant să faci business într-o piaţă emergentă ca România decât într-o piaţă saturată ca cea din California.
Reporter: Dar din România, despre viaţă?
Dragoş Bucurenci: O vorbă la care ţin foarte mult: să fii domn e o întâmplare, să fii om e lucru mare.
