ZF 24

Isărescu: "Vrem toţi în Europa, dar ştim unde ne ducem? Nu este 2019, atunci care este, dacă nu ai foaie de parcurs? Mai dăm cu banul şi mai spun eu că este 2021 sau 2022?"

Isărescu: "Vrem toţi în Europa, dar ştim unde ne...

Autor: Raluca Ghinea

08.05.2015, 15:04 933

"Nu cred într-un interval ţintă fără o foaie parcurs din momentul acesta. Nu este 2019, atunci care este, dacă nu ai foaie de parcurs? Mai dăm cu banul şi mai spun eu că este 2021 sau 2022? În acest moment, orice schimbare a ţintei este neserioasă fără o foaie de parcurs. Nu cred că este cazul pentru o dezbatere pe data de 1 ianuarie 2019. Vrem toţi în Europa, dar ştim unde ne ducem? Unde ne ducem este în proces de transformare! Unde te duci?", a răspuns vineri Isărescu, fiind întrebat ce crede despre faptul că Guvernul a menţinut data ţintă de aderare pentru 1 ianuarie 2019 în Programul de convergenţă transmis Comisiei Europene, deşi BNR a exprimat o poziţie mai degrabă împotriva acestui termen.

El a menţionat că aderarea la zona euro reprezintă un proiect complex, care nu se rezumă numai la ţintă, şi a apreciat că "este chiar periculos să discutăm doar depre ţintă".

"Primul pas este seriozitatea. Suntem serioşi cu proiectul ăsta sau am terminat alte subiecte de dispută superficială şi hai să mai creăm unul, că BNR zice într-un fel şi Guvernul în altul? Eu cred că suntem pe aceeaşi linie. Multe probleme sunt, însă, la nivelul Guvernului, care ar trebui să treacă la capitolul priorităţi foarte multe chestiuni pe care, probabil că din considerente politice interne, nu le au acolo. Nu văd o discuţie serioasă despre proiectul euro dacă vom avea alte priorităţi", a mai spus Isărescu.

Guvernatorul a punctat că poziţia băncii centrale a fost exprimată în scris şi că aceasta este mai nuanţată, subliniind valenţele pozitive ale unei ţinte ambiţioase, dar şi pericolele ca, odată cu trecerea timpului, dacă nu se fac paşi concreţi, prin pierderea credibilităţii, ţinta "să facă mai mult rău decât bine".

"Cred că suntem la frontiera acestui moment. Aşteptăm să discutăm cu Guvernul, cu Parlamentul, cu Preşedinţia. Punctul de vedere al BNR a fost expus şi este mai nuanţat decât a spune că este o divergenţă", a explicat şeful băncii centrale.

El a spus că este nevoie de o dezbatere publică, puncâtnd că există un deficit de analiză, respectiv tratarea "mai uşuratică" a acestei probleme.

"Nu este o problemă uşoară, este un program de ţară, greu, dificil, are "n" componente. Nu cred că discuţiile astea trebuie ţinute în secret, este vorba de o dezbatere publică. (...) În momentul în care vom şti ce avem de făcut noi (BNR - n.r.), Guvernul, Parlametul, modificări de legi, pentru că ai nevoie de modificări de legi importante pentru trecerea la euro, cu calendarul, cu realismul fiecărei măsuri, abia atunci vom şti cam care este termenul realist", a adăugat guvernatorul.

Isărescu a punctat că un termen ambiţios are valenţe pozitive dacă mobilizează societatea într-o anumită direcţie, dacă este un catalizator al reformelor şi o ancoră pentru politici coerente.

Întrebat dacă BNR ar putea grăbi calendarul de reducere a ratelor rezervelor minime obligatorii ţinute de bănci la banca centrală pentru a ajunge la nivelul european de 2%, în condiţiile în care s-ar menţine totuşi calendarul de aderare şi având în vedere intrarea în mecanismul ratelor de schimb (ERM II) cu cel puţin doi ani înainte, guvernatorul a spus că măsura trebuie să fie sustenabilă şi nu trebuie accelerată forţat.

"Noi nu putem să riscăm să accelerăm ceva ce nu este sustenabil. Dacă condiţiile sunt propice, putem să procedăm odată şi la o reducere cu 4 puncte a rezervelor. Dacă vă uitaţi în trecutul nostru, am făcut mişcări din astea mai accentuate, dar determinantul deciziilor noastre este legat de sustenabilitatea măsurii. Măsura trebuie să fie funcdamentată, să nu creeze mai multe probleme decât beneficii. Graba strică treaba şi nu vom face acest lucru, în mod categoric", a conchis guvernatorul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO