Mărcile care încalcă regulile de ordine publică trebuie să fie refuzate la înregistrare, iar sancţiunile în acest caz ar trebui să fie mai energice, astfel încât comercializarea produselor şi serviciilor respective să fie restransă pentru locuri speciale sau sancţionată, potrivit unei analize realizată de Marcu Florea, Associate PeliFilip.
Analiza a fost realizată în condiţiile în care Curtea Supremă a Statelor Unite urmează să decidă dacă legea care oferă posibilitatea autorităţilor administrative de a refuza înregistrare unor mărci considerate obscene încalcă libertatea de exprimare şi primul amendament la Consitutiţia SUA.
În acest context, PeliFilip încearcă să evalueze gradul în care Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci („OSIM”), Oficiul European pentru Proprietate Intelectuală („OHIM” sau „EUIPO”) sau instanţele de judecată ar trebui să aibă posibilitatea să evalueze respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri
”Credem că sancţiunea încălcării ordinii publice ar trebui să fie mai energică şi realizată prin mijloace de drept administrativ, astfel încât comercializarea produselor şi serviciilor respective să fie restransă pentru locuri speciale sau sancţionată. Cu alte cuvinte, mărcile care pot fi folosite ar trebui să poată fi şi înregistrate în timp ce mărcile care sunt refuzate la înregistrare să fie interzise şi în ceea ce priveşte utilizarea lor”, spune Marcu Florea.