ZF 24

Mare scandal pe piaţa asigurărilor: Omniasig, anchetată că ar fi vândut sute de mii de poliţe false. "Verificăm peste un milion de documente"

Mare scandal pe piaţa asigurărilor: Omniasig,...

Autor: Catalin Lupasteanu

14.05.2014, 17:29 1714

"Suspiciunile pe care noi le avem privesc realitatea şi modul de întocmire al poliţelor de asigurare, pentru care pot să vă spun faptul că nu există nicio suspiciune privind reala lor şi corecta lor întocmire vizavi de persoanele fizice care au beneficiat de aceste poliţe, deci persoane care au beneficiat în mod corect şi de bună-credinţă. Verificările noastre vizează ridicarea acestor documente", a spus şeful Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Române, într-o conferinţă de presă privind percheziţiile care au fost făcute miercuri la sedii centrale şi sucursale ale Omniasig.

Întrebat câte poliţe de asigurare în cazul cărora ar exista suspiciuni vor fi verificate de anchetatori, Ioniţă a spus că este vorba de "peste un milion de documente".

——————————————————————————————————————————————————————

Citiţi şi: 

Percheziţii la sediile societăţii de asigurări Omniasig, într-un dosar de abuz în serviciu şi fals

Omniasig explică care ar fi fost obiectivul verificărilor Parchetului ÎCCJ

——————————————————————————————————————————————————————

Întrebat când a fost demarată ancheta, Ioniţă a spus că verificările au început la jumătatea anului 2013, dar s-au făcut în prezent, atât în Capitală, cât şi al nivelul serviciilor judeţene de investigare a fraudelor. Potrivit lui Ioniţă, anchetatorii au fost sprijiniţi de Serviciul Român de Informaţii în această anchetă.

Întrebat despre modul de operare şi în ce au constat ilegalităţile în acest caz, Ioniţă a spus că nu poate oferi detalii la acest moment, ancheta fiind demarată doar pe baza unor suspiciuni. El a precizat că modul de operare va fi stabilit cu precizie doar după centralizarea documentelor ridicate în urma celor 49 de percheziţii şi evaluarea acestora de către anchetatori.

"Începerea urmăririi penale vizează suspiciuni pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual. De asta se efectuează percheziţii în acest moment - pentru a ridica documente şi pentru a proba existenţa sau inexistenţa acestor suspiciuni, urmând ca, în funcţie de rezultatele verificărilor pe care noi le facem, procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică să se pronunţe şi să stabilească exact gradul de vinovăţie al persoanelor implicate. Perioada pe care noi o avem în calcul vizează jumătatea anului precedent până în prezent (...) Sunt persoane din cadrul societăţii de asigurări de care v-am spus, care îndeplinesc diferite funcţii în cadrul organigramei", a precizat Ioniţă.

El a arătat că, în ce priveşte modul de operare, una dintre variante este aceea că erau întocmite poliţele de asigurare, clientul plătea şi primea fizic poliţa, dar ulterior acestea nu erau înregistrate în sistem.

Şeful Direcţiei de Investigare a Fraudelor a adăugat că s-ar putea ca acesta să nu fie singurul mod de operare, acesta aspect urmând să fie relevat pe parcursul anchetei.

"Prejudiciul nu-l avem până la acest moment. Fiind o acţiune în curs, nu vă pot spune cifra prejudiciului la acest moment", a mai spus Ioniţă.

Întrebat în legătură cu audierile persoanelor vizate în acest caz, Ioniţă a spus că există un volum uriaş de documente ce trebuie analizat înainte de începerea audierilor.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea de către mai multe persoane a unor infracţiuni de abuz în serviciu şi fals intelectual, pentru care a fost începută urmărirea penală, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie remis miercuri MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în acest dosar, procurorii au făcut, miercuri, 49 de percheziţii simultane la sedii centrale şi sucursale ale unei societăţi de asigurare, situate în Bucureşti şi în toate judeţele din ţară.

Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că directorul general şi alţi peste 40 de directori ai Omniasig sunt suspectaţi de anchetatori de implicare în falsificarea mai multor poliţe de asigurare, prejudiciul produs astfel statului fiind de câteva milioane de lei.

Unicul obiect al verificărilor desfăşurate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Omniasig este situaţia poliţelor de asigurare de locuinţe emise de companie în a doua jumătate a anului 2013, a anunţat asigurătorul.

"Unicul obiect al acţiunii de verificare desfăşurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Omniasig este situaţia poliţelor de asigurare de locuinţe emise de compania noastră în a doua jumătate a anului 2013, respectiv în perioada de intrare în valabilitate a poliţelor PAD. Compania noastră va colabora pe deplin şi va pune la dispoziţia autorităţilor toate documentele şi informaţiile solicitate. În acelaşi timp, am demarat o investigaţie internă pentru a lămuri în întregime această situaţie", se arată într-un comunicat al Omniasig remis MEDIAFAX.

Activitatea curentă a Omniasig nu este în niciun fel perturbată de aceste verificări, se mai spune în comunicat.

Distribuirea poliţelor PAD (poliţă de asigurare împotriva dezastrelor) s-a făcut prin intermediul acţionarilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) până în luna iulie a anului trecut, printre care nu figura şi Omniasig. Ca urmare a semnării unui protocol cu PAID, Omniasig a început în luna august să distribuie poliţe PAD.

Conform legislaţiei, toţi proprietarii de locuinţe au obligaţia să încheie poliţa de asigurare obligatorie emisă de PAID, care oferă acoperire împotriva riscurilor catastrofice în limita sumei asigurate de 20.000 sau 10.000 euro, în funcţie de structura constructivă a locuinţei asigurate.

Societăţile de asigurare autorizate să preia riscuri de catastrofe naturale, fie că sunt sau nu acţionar PAID, pot încheia pentru aceste categorii de riscuri asigurări facultative ale locuinţelor numai pentru partea din suma asigurată care depăşeşte suma asigurată obligatoriu prin PAD (10.000 sau 20.000 euro).

În afară de Omniasig, PAID a semnat protocoale şi cu alţi asigurători şi, începând cu luna august 2013, portofoliul societăţii a crescut constant lună de lună.

Astfel, la finele lunii iulie, PAID avea emise 320.658 de contracte, iar o lună mai tarziu ajunsese la 423.132 de poliţe. La finele anului trecut, numărul poliţelor PAD a ajuns la 736.318, de la 331.131 contracte la 31 decembrie 2012.

La finele lunii aprilie a acestui an, PAID avea 1,16 milioane de poliţe în portofoliu.

Datele asociaţiei asigurătorilor din România (UNSAR) arată că, la finele lunii septembrie 2013, Omniasig avea 278.128 de poliţe în vigoare în clasa de asigurări de incendiu şi calamităţi naturale, de la 329.778 la finele lunii iunie 2013.

În total, la finele lunii septembrie 2013, portofoliul Omniasig număra 1,33 milioane de poliţe, comparativ cu 1,367 milioane la finele lunii iunie 2013.

Cu un capital de 439,6 milioane de lei, Omnniasig este parte a grupului Vienna Insurance Group (Austria), care deţine peste 99% din acţiunile asigurătorului român.

Societatea este al doilea jucător pe piaţa locală a asigurărilor.

VIG mai deţine pe piaţa românească BCR Asigurări de Viaţă şi Asirom.

Anul trecut, subscrierile Omniasig au scăzut cu 14,2% faţă de 2012, la 881,1 milioane de lei, pe fondul reducerii veniturilor din poliţe RCA şi CASCO cu 11,5%, respectiv 33,1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO