ZF 24

Olandezii de la Aegon au lansat divizia Private Investments, dedicată investitorilor

Olandezii de la Aegon au lansat divizia Private...
29.08.2013, 15:16 911

Asiguratorul olandez Aegon a lansat Aegon Private Investments, o nouă divizie dedicată investitorilor. Principalul instrument de investiţii distribuit prin această nouă divizie este Aegon Privilege, o soluţie care oferă clienţilor acces la fonduri precum Franklin Templeton, Fidelity, Black Rock, Allianz, JP Morgan, Schroder sau Credit Suisse. Această soluţie se adresează clienţilor cu venituri medii şi mari, care pot plasa prin intermediul Aegon Privilege sume pornind de la 5.000 de euro, în fonduri alese de către aceştia în funcţie de profilul investiţional al fiecăruia dintre ei.

‘’Prin intermediul Aegon Privilege, investiţia în aceste fonduri internaţionale este mai accesibilă decât în cazul achiziţionării directe de unităţi de fond. Produsul le oferă clienţilor noştrii control complet asupra deciziei de investiţie, acces online, în timp real, la informaţiile legate de contract şi evoluţia acestuia, precum şi transparenţă totală asupra costurilor asociate acestui produs’’, a spus Sînziana Maioreanu, CEO Aegon pentru România. În plus, Aegon Privilege include beneficiile unei asigurări de viaţă şi o structură de taxare mai avantajoasă decât în cazul soluţiilor clasice de investiţii, potrivit asiguratorului olandez.

Noua divizie, activă în România de două luni, este formată dintr-o echipă de oameni cu experienţă în private banking şi investiţii, care gestionează deja un portofoliu de peste 50 de contracte.

La nivel mondial, diviziile de asigurari de viaţă din grupul Aegon au înregistrat vânzări de 520 de milioane de euro la nivelul trimestrului al doilea din 2013, cu 21% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut. În urma acestor rezultate, profitul înainte de impozitare al Aegon din trimestru al doilea este de 478 de milioane de euro, cu 5% mai mult decât în acelaşi trimestru al anului precedent.

De la începutul anului, Aegon a făcut paşi semnificativi pentru întărirea poziţiei în piaţa din România, prin preluarea portofoliilor de asigurări de viaţă şi pensii private ale Eureko, dar şi prin lansarea reţelei proprii de distribuţie Aegon Office. Grupul olandez Aegon a preluat operaţiunile de pensii private şi asigurări ale Eureko, un business cu active totale de peste 800 de milioane de lei, pe care le va integra în diviziile locale.

Tranzacţia urcă Aegon în clasamentul celor mai mari cinci administratori de pensii private din România. Grupul Achmea, care controlează compania Eureko cu operaţiuni în asigurări şi pensii private, a decis să iasă de pe piaţa locală. Înainte de semnarea tranzacţiei, Aegon dispunea de o divizie de asigurări cu active totale de 43,4 de milioane de lei la sfârşitul lui 2011 şi de o divizie de administrare de pensii private obligatorii cu active de 276 de milioane de lei.

Olandezii de la Aegon au intrat pe piaţa locală de asigurări la începutul anului 2009, investind câteva zeci de milioane de euro în firma de asigurări de viaţă, dar şi în compania de pensii private, lansată anterior în cadrul unui parteneriat cu Banca Transilvania. La nivel mondial, grupul Aegon este unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii financiare, specializat în asigurări de viaţă, planuri de pensii şi soluţii investiţionale. Cu sediul central în Olanda, Aegon activează în peste 20 de ţări de pe patru continente. Numărul total al angajaţilor este de peste 24.000 de oameni, iar portofoliul olandezilor include peste 47 de milioane de clienţi.

laurenţiu.cotu@zf.ro

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO