ZF 24

Producătorii de generice cer alinierea preţurilor la medicamentele ieşite de sub brevet

Producătorii de generice cer alinierea preţurilor la...

Autor: Roxana Rosu

18.03.2016, 12:44 449

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) cere Ministerului Sănătăţii aplicarea reglementărilor privind alinierea preţului medicamentelor ieşite de sub brevet (off-patent) în raport cu preţul de referinţă al medicamentului generic, apreciind că menţinerea unor diferenţe  are un impact negativ asupra concurenţei.

„Este ştiut că, pentru o companie farmaceutică care produce medicamente inovative, anii de protecţie acoperiţi de brevet în care se vând aceste medicamente sunt suficienţi, atât pentru amortizarea costurilor şi realizarea de profit, cât şi pentru dezvoltarea de noi molecule. Medicamentul inovativ, după expirarea perioadei de protecţie este decăzut din acest drept şi îşi pierde statutul de medicament inovativ. Menţinerea aceluiaşi nivel de preţ este inechitabil  faţă de medicamentul generic, injust faţă de pacienţi şi costisitor pentru stat,” a declarat într-un comunicat Dragoş Damian, preşedintele APMGR.

APMGR atrage atenţia că amânarea total nejustificată a prevederilor articolul 8 din Ordinul Ministrului Sănătăţii 75/2009, care se află în consultare publică la Ministerul Sănătăţii, dupa expirarea termenului legal de aplicare, este iraţional şi păgubitor atât pentru statul român cât şi pentru pacienţi si crează un dezechilibru concurenţial major în piaţa farmaceutică.

Această aliniere de preţ vine ca urmare a recomandării Consiliului Concurenţei, care a identificat necesitatea unei astfel de măsuri în urma investigaţiilor desfăşurate pe piaţa farmaceutică din România.

În acest context, producătorii de medicamente generice consideră nejustificată ”campania anumitor organizaţii care încearcă să creeze panică, inoculând ideea falsă că piaţa din România va înregistra o lipsă de medicamente ieşite de sub brevet,  în cazul în care Ministerul Sănătăţii va pune în aplicare dispoziţiile articolului 8¹”.

Potrivit Asociaţiei, pentru marea majoritate a medicamentelor nominalizate există deja echivalente generice disponibile pe piaţă, iar companiile membre stau la dispoziţia autorităţilor pentru a asigura furnizarea acestor medicamente în caz de nevoie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO