ZF 24

Ştiri pe scurt din Business internaţional

Foto Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru, Anca Dumitrescu

28.05.2013, 18:59 92

Banca spaniolă Santander vrea să devină prin achiziţii a doua ca mărime pe piaţa poloneză, dominată în prezent de instituţia de credit PKO Bank, deţiunută de stat, scrie The Wall Street Journal. Ademenită de creşterea susţinută a economiei poloneze, cea mai mare din Europa Centrală şi de Est, şi de piaţa de banking profitabilă, Santander a cumpărat în 2011 banca Zachodni cu echivalentul a 3,8 miliarde euro, iar un an mai târziu unitatea locală a grupului polonez KBC. „Vrem să creştem şi pe termen lung să devenim una dintre primele două bănci din Polonia. Privind la active, distanţa este foarte mare şi nu-mi fac iluzii că poate fi acoperită doar cu creştere organică. Pentru a ne atinge ţintele avem nevoie de achiziţii”, a afirmat Mateusz Morawiecki, directorul general al Santander din Polonia. Banca spaniolă nu este prezentă în România. În Polonia, PKO Bank este de două ori mai mare decât unitatea locală a Santander. Pe locul doi în clasamentul băncilor după active se plasează Bank Pekao, cu 40% mai mare decât Santander. Bogdan Cojocaru

Operatorul fancez de staţiuni turistice Club Mediterranee va fi preluat de principalii săi acţionari, Fosun, cel mai mare conglomerat privat din China, şi Axa Private Equity, din Franţa, printr-o tranzacţie care evaluează compania la 556 milioane euro, scrie Financial Times. Cei doi acţionari, care deţin deja 19% din Club Med, vor colabora cu managementul operatorului turistic pentru a oferi 17 euro pe acţiune. Titlurile au închis şedinţa de tranzacţionare de vineri la 14 euro pe unitate. După anunţarea ofertei, cotaţia s-a apropiat de 17 dolari. Directorul executiv al Club Med Henri Giscard d’Estaing a descris oferta ca fiind lovitura „norocului”. Afacerea îi va permite companiei să se extindă în economiile cu dezvoltare rapidă. Operatorul are în plan deschiderea a cinci staţiuni în China. Bogdan Cojocaru

Germania şi Franţa consideră că şomajul în rândul tinerilor poate fi combătut prin acordarea de credite ieftine companiilor din statele din zona euro aflate în dificultate, cele mai mari ţări din Europa dorind un răspuns comun la criza datoriilor, scrie Bloomberg. Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble, omologul său francez Pierre Moscovici şi Werner Hoyer, preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), au semnalat în timpul unei întâlniri la Paris costul ridicat de finanţare din sudul Europei, care este un obstacol pentru redresarea economică. „O firmă mică sau mijlocie din Italia sau Spania nu finanţează o investiţie la aceeaşi dobândă ca o companie germană. Canalele de finanţare nu funcţionează“, a spus Moscovici. Schaeuble a spus la rândul său că şomajul în rândul tinerilor în sudul Europei subminează unificarea europeană. Anca Dumitrescu

 

Acest articol a aparut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 29.05.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO