ZF 24

Topul firmelor de leasing la sfârşitul lunii septembrie: doar jumătate din primele zece companii au rămas pe plus

Topul firmelor de leasing la sfârşitul lunii...

Autor: Ciprian Botea

10.12.2013, 00:08 171
Podiumul finanţărilor noi acordate de companiile de leasing în primele nouă luni a fost format în ordine de UniCredit Leasing, Impuls Leasing şi Porsche Leasing, cu un volum cumulat de aproape 300 de milioane de euro, potrivit unor surse din piaţă. Cele trei companii deţin 35% din piaţă, iar primii 10 jucători au două treimi.
 
Raiffeisen Leasing şi VB Leasing ocupă urmă­toa­rele două poziţii, cu fi­nanţări de 61 mil. euro şi respectiv 60 mil. euro. Cele două companii, controlate de două bănci de top zece, au urcat trei po­ziţii şi respectiv o poziţie în clasa­mentul de la sfârşitul lunii septembrie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, reuşind să acorde mai multe finanţări pe o piaţă care a scăzut cu 10%.
 
Şi Impuls Leasing, filiala locală a grupului elveţian cu acelaşi nume, a câştigat două poziţii în clasamentul celor mai mari firme de leasing şi a ajuns pe locul al doilea, cu finanţări de 73 mil. euro, în creştere cu 0,5%. Cu finanţări de 158 mil. euro după primele nouă luni, în scădere cu 12%, UniCredit Leasing şi-a păstrat fără emoţii fotoliul de lider.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO