ZF 24

Un producător de software pentru imobiliare a închiriat un spaţiu de 3.000 mp în proiectul The Office din Cluj

Un producător de software pentru imobiliare a închiriat...

Autor: Cristi Moga

15.05.2014, 00:00 1677

Producătorul american de software Yardi, specializat în programe pentru piaţa imobiliară, a închiriat un spaţiu de peste 3.000 de metri pătraţi în cadrul clădirii The Office din Cluj, pe care fondul sud-african de investiţii NEPI şi omul de afaceri Ovidiu Şandor o vor finaliza la sfârşitul acestei luni. Andrei Dragomir, director IT & operations al Yardi România, afirmă că producătorul este în continuă dezvoltare, plănuind să crească anul acesta considerabil echipa de la nivel local. Property Shark, principala subsidiară locală a grupului Yardi, avea în 2012 afaceri de 4,2 mil. euro şi 189 de angajaţi, iar de la finalul anului trecut compania a înfiinţat şi firma Yardi Call Center. Prin semnarea acestui contract, gradul de ocupare al clădirii cu o suprafaţă închiriabilă de 19.000 de metri pătraţi a depăşit 50%, printre viitorii chiriaşi numărându-se şi companiile Three Pillar şi Deloitte.

„Dincolo de contractul deja semnat, purtăm negocieri avansate cu alte câteva companii cu profil IT cu o prezenţă relevantă la Cluj, dar şi cu două companii care nu sunt prezente deocamdată în oraş. Sperăm să anunţăm foarte curând noi contracte de închiriere, chiar înaintea inaugurării primei etape a complexului de birouri The Office Cluj-Napoca, la finalul lunii mai“, a declarat Lori Collin, leasing manager al NEPI. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO