ZF 24

UniCredit Ţiriac Bank a avut o pierdere brută de 15 mil. lei anul trecut

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Razvan Voican

12.03.2014, 00:07 249

UniCredit Ţiriac Bank, care rămă­sese pe parcursul crizei una dintre băncile care îşi conservaseră profitabilitatea, a încheiat anul trecut cu o pierdere brută de 14,9 mil. lei la nivel individual, în condiţiile în care pierderea netă din deprecierea activelor s-a dublat faţă de 2012, până la 683 mil. lei.

Banca a reuşit totuşi să raporteze profit net pe seama eliberării de pasive fiscale amânate în sumă de circa 90 milioane de lei. Astfel, a înregistrat în final un profit net de 75 mil. lei, în scădere cu 57% faţă de rezultatul din 2012 în condiţiile în care în T4 a suferit o pierdere de aproape 140 mil. lei.

Stocul de provizioane pentru credite proaste a urcat cu 33% anul trecut, până la 1,8 mld. lei. Astfel, soldul net al creditelor a scăzut uşor, până la 15,7 mld. lei. Creşterea puternică a provizioanelor mai ales în T4 a venit în urma verificărilor făcute de BNR la nivelul întregului sistem bancar în privinţa creditelor restructurate în mod repetat în scopul „înverzirii“ artificiale a acestora.

La sfârşitul lui 2013 UniCredit a raportat credite restructurate în valoare brută de 1,24 mld. lei, în creş­tere cu aproape 5% faţă de 2012, dar ajustă­rile pentru depreciere au sărit cu 80%, la 383 mil. lei.

Deteriorarea rezultatului băncii locale vine în condiţiile în care banca-mamă de la Mi­lano a anunţat astăzi o pierdere şocantă de 15 mld. euro în ultimul trimestru din 2013 în urma eforturilor de curăţare a portofoliului şi de recunoaştere a deprecierii investiţiilor. Pe întreg anul 2013 pierderea Uni­Cre­dit Group a fost de 14 mld. euro.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- valoarea totală a creditelor acordate de Unicredit Ţiriac Bank  şi a depozitelor atrase de la clienţi

- informaţii suplimentare despre venituri şi cheltuieli;  rata de solvabilitate

- declaraţia lui Răsvan Radu, preşedintele băncii, despre activitatea din 2013

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.03.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO