ZF 24

Unul dintre inginerii-cheie de la Apple se retrage

Unul dintre inginerii-cheie de la Apple se retrage

Autor: Ioana Nita

29.07.2013, 20:27 11900

Bob Mansfield (foto), vicepreşedinele departamentului de hardware de la Apple, care s-a numărat printre cei mai bine plătiţi executivi americani în 2012, se retrage din funcţie, dar va colabora în continuare cu gigantul IT pentru proiecte speciale, scrie Bloomberg. „Bob nu va mai face parte din echipa de conducere a Apple, dar va continua să lucreze în cadrul unor proiecte speciale“, a spus Katie Cotton, purtătorul de cuvânt al Apple.

Mansfield s-a ocupat de unele dintre cele mai dificile sarcini din cadrul departamentului de inginerie hardware al Apple din ultimii zece ani, printre acestea numărându-se şi tranziţia computerelor Mac la cipurile Intel şi dezvoltarea tabletei iPad. El s-a pensionat în iunie anul trecut, însă a revenit după două luni, când Apple i-a oferit un pachet salarial de 85,5 milioane de dolari, devenind astfel al doilea cel mai bine plătit executiv al unei companii care intră în componenţa indicelui bursier american Standard & Poor’s 500. Retragerea din funcţie a lui Mansfield vine într-o perioadă în care investitorii aşteaptă ca Apple să vină cu noi produse inovatoare. Ioana Niţă

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO