ZF 24

Volksbank Leasing a finantat la noua luni bunuri de 155 mil. euro

14.11.2007, 15:10 14

Volksbank Leasing (VB Leasing) Romania a finantat, in primele noua luni, achizitia unor bunuri, majoritatea autoturisme, totalizand 155 de milioane de euro, in crestere cu 23% fata de aceeasi perioada a anului trecut, a anuntat astazi firma, citata de Mediafax.

Profitul net al firmei a crescut in perioada ianuarie-septembrie cu 45% fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform declaratiilor directorului general executiv, Peter Demmer.

Compania a incheiat in primele trei trimestre 8.800 de contracte noi, cu 20% mai multe fata de nivelul realizat in intervalul similar din 2006.

Portofoliul VB Leasing insuma, la sfarsitul lunii septembrie, 38.000 de contracte, in valoare totala de 655 milioane de euro. Finantarea achizitiei de autoturisme si autoutilitare reprezenta 65% din totalul acestora, in timp ce leasingul de camioane si utilaje de constructii detinea 30%, iar leasingul de echipamente a cumulat 5%.

Compania are ca obiectiv pentru urmatoarele luni dezvoltarea finantarii pentru segmentul de vehicule comerciale, respectiv camioane si utilaje de constructii, si pentru cel de echipamente, astfel incat cele doua sectoare sa ajunga impreuna la o pondere de 50% din portofoliu, cu 40% pentru camioane si utilaje de constructie si 10% pentru echipamente.

Companiile reprezinta 90% din portofoliul VB Leasing, in timp ce persoanele fizice detin o pondere de 10% din totalul clientilor.

Mai multe stiri pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO