ZF News

Aurul, din nou în chingi: preţul a scăzut la minimul ultimilor trei ani

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Roxana Pricop

20.06.2013, 19:28 772

Preţul aurului a scăzut puternic ieri, cu peste 5%, până la 1.290 dolari/uncie (4.424 lei/uncie), minimul ultimilor trei ani, după ce FED, banca centrală a Statelor Unite ale Americii, a anunţat că va reduce din relaxarea monetară, iar dolarul s-a apreciat.

FED a anunţat că dacă trendul privind şomajul, creşterea economică şi inflaţia din SUA se vor menţine, atunci va reduce cumpărarea de bonduri spre finalul anului curent, urmând să oprească procedeul la mijlocul lui 2014. Do­larul american s-a apreciat instan­taneu faţă de euro, iar mărfurile au scăzut, aurul în primul rând“, a spus Silviu Pojar, sales manager la casa de brokeraj Noble Securities“- sucursala România.

Injecţiile de capital făcute de FED în pieţele financiare prin intermediul politicii de relaxare monetară au alimentat raliul aurului din ultimii ani, metalul galben fiind considerat un mijloc de protecţie împotriva inflaţiei. Infuzia de lichidităţi a FED în pieţele financiare a împins investitorii în aur de teamă că inflaţia va creşte.

Astfel, ieri pe bursa de la Londra, cotaţia metalului galben a scăzut pentru prima oară din septembrie 2010 sub pragul de 1.300 de dolari/uncie. La Bucureşti, BNR a cotat gramul de aur la un preţ de 143,78 lei, mai puţin cu 2,5% decât preţul de miercuri.

„Efectele unei deprecieri notabile a cotaţiilor internaţionale ale aurului ar trebuie să fie observabile imediat pe piaţa locală. Casele de amanet ar putea fi afectate de această scădere, însă se pot proteja folosind instrumente financiare derivate“, a spus Mihai Nichisoiu, analist la firma de brokeraj Tradeville.

La o cotaţie de 1.300 dolari/unice, declinul metalului galben s-a adâncit la 20% în dolari faţă de începutul anului. Această scădere are loc după ce aurul a crescut timp de 12 ani neîntrerupt.

Analiştii însă au prognoze destul de pesimiste pentru a doua jumătate a anului. Mai mult, la începutul lunii iunie, economistul Nouriel Roubini a stârnit furori în lumea investitorilor progno­zând că preţul aurului va scădea abrupt în următorii doi ani şi va ajunge la 1.000 de dolari uncia în 2015. El a folosit drept argumente dezinflaţia şi revirimentul economic.

Analiştii locali se aşteaptă ca în a doua jumătate a anului aurul să îşi continue trendul descendent.

„Cotaţiile aurului ar trebui să-şi continue deprecierea în a doua jumătate a anului în măsura în care Rezerva Federală se pregăteşte pentru o reducere cantitativă a relaxării monetae, iar condiţiile monetare devin ceva mai restrictive în tot spaţiul G7. Acelaşi concurs de circumstante va favoriza USD“, a conchis analistul Tradeville.

Între aur şi dolarul american există o relaţie inversă. Cotaţia aurului este exprimată în dolari, astfel că profitul obţinut de investitorii care vând aurul este influenţat de cursul valutar. Euro a scăzut ieri cu 0,34% faţă de dolarul american, până la o cotaţie 1,32096 dolari. La Bucureşti, BNR a stabili un curs de 3,43 lei pentru un dolar american, cu 2,2% peste cotaţia de miercuri.


Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 21.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO