ZF 24

Cum evoluează cursul valutar vineri dimineaţă

Cum evoluează cursul valutar vineri dimineaţă

Autor: Marius Oncu

20.02.2015, 10:52 356

În jurul orei 10:10, euro era cotat în piaţa interbancară la 4,4450 - 4,4465 lei, faţă de 4,4489 lei în tranzacţiile derulate pe finalul zilei de joi.

"Piaţa aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu Grecia. Volumele sunt mici, iar puţinele tranzacţii încheiate au avut loc într-un interval redus", a declarat pentru MEDIAFAX deealerul unei bănci.

Volumele au fost de aproximativ patru ori mai mici decât cele înregistrate în medie în prima oră. Schimburile au fost perfectate între 4,4450 lei/euro, nivelul minim, şi 4,4477 lei/euro, maximul.

În regiune, forintul şi zlotul au înregistrat variaţii extrem de reduse faţă de euro, similar cu leul.

Pe pieţele externe, francul elveţian se tranzacţiona în jurul orei 10:10 în stagnare faţă de ultimele operaţiuni de joi, la 0,9265 euro. Această cotaţie implică un curs de 4,1199 lei/franc, uşor sub referinţa transmisă joi de BNR.

Miniştrii de Finanţe din zona euro se vor întâlni vineri pentru a discuta un pachet de sprijin financiar pentru Grecia, în continuarea actulului program de împrumuturi care expiră pe 28 februarie. Germania a respins joi o propunere transmisă de Atena, dar în pieţele financiare predomină un optimism moderat, bazat pe raţionamentul că Grecia şi zona euro vor să evite o situaţie critică în care statul elen ar intra în default şi ar fi nevoit să părăsească zona euro.

BNR a anunţat joi pentru euro un curs de 4,4434 lei, cu 0,69 bani sub nivelul de miercuri, în contextul deprecierii uşoare a monedei europene faţă de valutele din regiune în prima parte a zilei, în timp ce francul elveţian a scăzut pe pieţele externe, iar în raport cu leul a coborât cu aproape 4 bani, la 4,1225 lei.

Pentru dolar, banca centrală a publicat joi o referinţă în scădere cu 0,97 bani, de la 3,9079 lei la 3,8982 lei. Referinţa record pentru dolar a fost înregistrată tot pe 23 ianuarie, dată la care moneda americană a fost cotată la 3,9980 lei.

Aproape de momentul anunţării cursului BNR, dolarul era cotat pe pieţele externe la 0,8773 euro, în stagnare faţă de ultimele tranzacţii de miercuri.

Francul elveţian a atins pe 23 ianuarie un maxim istoric, de 4,5817 lei, ca urmare a eliminării la mijlocul lunii a plafonului minim de 1,2 franci/euro impus de Banca Elveţiei. La cursul de joi, francul se plasează cu 10% sub recordul din 23 ianuarie, dar se află cu 10,2% peste referinţa BNR din 14 ianuarie, ultima înainte de anunţul Băncii Elveţiei.

Joi, aproape de ora 13:00, francul elveţian era tranzacţionat pe pieţele externe în scădere cu 0,4% faţă de ultimele operaţiuni de miercuri, la 0,9276 euro. Miercuri la ora 13:00, francul se situa pe pieţele externe la 0,9350 euro.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO