ZF News

Strategia de investiţii a SIF Moldova: 73% din active sunt miezul, iar 6,6% sunt portofoliul „sell“

Strategia de investiţii a SIF Moldova: 73% din active...

Autor: Roxana Pricop

06.03.2015, 00:05 658
SIF Moldova (SIF2) şi-a împărţit activele de 1,368 miliarde de lei în trei portofolii dis­tincte cărora le va aplica strategii per­sona­lizate de administrare: 73,5% din active sunt considerate portofoliul „core“ ce asigură sta­bi­litate prin dividende. Alte 5,5% din active sunt „deţinerile majoritare“ cărora le vor fi aplicate strategii de tip private equity. Un por­to­foliu de 6,6% din active, format în principal din deţineri istorice şi denumit „sell“, va fi vândut sau mutat pe o companie specializată în managementul activelor –Asset Invest SA, pe care SIF-ul o controlează.
 
Restul de 14,33% sunt incluse în categoria de alte active.
 
Din portofoliul de active „core“ în valoare de circa un miliard de lei fac parte investiţiile în acţiunile Banca Transilvania care deţin o pon­dere de 29,4% din active, urmate de acţiunile Fondului Proprietatea (10,5%) şi de com­paniile din sectorul energetic (Petrom, Transgaz Romgaz, Transelectrica), BRD şi investiţiile în acţiunile celorlalte SIF-uri (Oltenia, Muntenia şi Banat-Crişana).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO