ZF Transilvania

Bechtel continua angajarile

30.09.2004, 00:00 30



Reprezentantii companiei Bechtel a anuntat ca numarul celor angajati pentru lucrarile la autostrada Brasov - Bors se aproapie de 900 de persoane. Pana in prezent un numar de 400 de angajati sunt implicati in constructia autostrazii pe sectiunea Campia Turzii- Cluj. Bechtel a anuntat continuarea angajarilor si mentinerea ritmului anuntat de lucru pentru amenajarea santierelor, a viaductelor si podurilor de pe traseu.



Printre dificultatile cu care se confrunta un ultimul timp constructorul american se numara protestele oamenilor de afaceri, nemultumirile satenilor si chiar accidentele cauzate de utilajele companiei. Reprezentantii companiei Bechtel sustin ca au fost suprinsi de reactia Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, care a condamnat incredintarea supervizarii lucrarilor de la autorstrada firmei franceze Scetauroute International. "Firma Bechtel nu este implicata in semnarea acestui contract. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale a selectat si semnat contractul cu firma franceza", a declarat Drew Slaton, managerul pentru relatia cu comunitatile locale din cadrul firmei americane. Acesta a precizat ca firma Bechtel nu este afectata de selectarea uei firme europene si ca toate lucrarile la autostrada vor fi supravegheate si de un reprezentant al beneficiarului. Contractul de "Servicii de Consultanta pentru Supervizarea Lucrarilor de Constructie a Autostrazii Brasov-Targu Mures-Cluj-Oradea-granita Romania/Ungaria" dintre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania si asocierea Scetauroute/Bceom a fost semnat la data de 30 august 2004. Reprezentantii Ministerului afirma ca s-a optat pentru asocierea cu Scetauroute/Bceom in urma analizei ofertelor depuse de Kbr-UK si Scetauroute/Bceom-Franta, pentru ca firma franceza a depus oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico-economic.



Problemele pe teren au continuat saptamana aceasta cand mai multi sateni din ocalitatea clujeana Ciurila si-au manifestat nemultumirea ca nu si-au primit inca banii pentru terenurile expropriate, desi termenul convenit cu autoritatile a expirat de cateva zile. La inceputul lunii septembrie au fost semnate procesele verbale, care prevad ca banii pentru terenurile cedate statului vor fi platiti in cel mult 15 zile de la data emiterii hotararii de catre comisia locala de expropriere. Locuitorii din comuna Ciurila care au fost expropriati sustin ca autoritatile nu au respectat termenul penrtu plata despagubirilor. Primarul comunei Ciurila, Teodor Popa, membru al comisiei, a declarat ca emiterea hotararii se face in ziua semnarii procesului verbal."Am semnat in data de 7 septembrie procesul verbal si inca nu am primit banii. La inceput ne-au spus ca vom primi banii in sapte-opt zile, dar au trecut inca sapte zile dupa expirarea termenului de 15 zile. Ne-au mintit", spune Euegn Farcas, unul dintre localnici. "Trebuie sa iau in jur de 330 de milioane de lei. Sper ca o sa-i primesc si ca oamenii acestia sunt cinstiti", sustine Vioel Hodrea, un alt satean care a semnat procesul verbal la inceputul lunii. In aceeasi situatie se afla si Alexandru Popa, care trebuie sa primeasca pentru terenul sau 200 de milioane de lei.



Unii dintre sateni ameninta ca nu vor permite inceperea lucraarilor la autostrada Brasov-Bors pana nu isi primesc integral sumele convenite cu autoritatile. Eugen Farcas a avut peste 350 de metri patrati de teren, pentru care trebuie sa primeasca peste 70 de milioane de lei. "Le-am dat voie sa inceapa lucrarile pe teren inainte sa imi dea banii si acum uite ce fac", spune barbatul. Eugen Farcas sustine ca ar fi acceptat sa primeasca banii chiar si dupa doua sau trei luni, daca ar acest lucru ar fi fpst prevazut in procesul verbal. Acum, el este hotarat sa protesteze in continuare: "Nu o sa ii las sa intre pe parcela mea. O sa stau acolo si o sa impiedic inceperea lucrarilor pana imi voi primi banii". Si primarul comunei, Teodor Popa, recunoaste ca s-a intarziat cu efectuarea platilor catre oameni, dar sustine ca vina este a reprezentantilor Companiei Nationale pentru Autostrazi si Drumuri Nationale.



Initial, responsabilul cu exproprierile din judetul Cluj, Dragos Paraschiv, a negat ca termenele nu sunt respectate: "Oamenii nu au inteles. Banii se achita dupa 15 zile de la trimiterea la Bucuresti a hotararilor comisiei locale". Pus in fata documentelor semnate chiar de el, Paraschiv a declarat ca banii vor fi achitati in cateva zile. "Filele CEC au fost trimise la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale si, dupa ce vor fi semnate, oamenii vor primi banii", sustine Dragos Paraschiv. Reprezentantii companiei Bechtel, care se ocupa de construirea autostrazii Brasov - Bors, spun ca firma americana nu este implicata in acordarea sumelor pentru expropriati. "Oamenii ne-au lasat sa intram pe terenurile lor cu arheologi si topografi. Speram ca in cat mai scurt timp sa-si primeasca banii", a declarat Drew Slaton, managerul pentru relatia cu comunitatile din cadrul firmei americane. transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO