ZF Transilvania

Clujenii de la Brinel au lansat aplicaţia Admis dedicată instituţiilor de învăţământ superior

Autor: Laurentiu Cotu

11.04.2012, 12:46 379

Furnizorul de soluţii informatice Brinel, controlat de Marcel Borodi, a lansat pe piaţă aplicaţia Admis, pentru instituţiile de învăţământ superior. Aplicaţia dezvoltată de Brinel simplifică procedurile de admitere în ciclurile de studii universitare de licenţă, master şi de doctorat.

Soluţia Admis permite instituţiilor de învăţământ superior să înscrie candidaţii la concursul de admitere, să simplifice procedura de repartizare în sălile de examene a celor înscrişi, să repartizeze profesorii supraveghetori în săli şi să organizeze subiectele necesare pentru desfăşurarea examenului.

De asemenea, aplicaţia dezvoltată de compania clujeană asigură comunicarea rezultatelor, obţinerea unei situaţii clare a candidaţilor admişi şi respinşi, permiţând realocarea candidaţilor respinşi pe locurile rămase libere, în funcţie de confirmări, precum şi exportarea datelor celor admişi înspre aplicaţiile de management a activităţii universitare.

''Prin lansarea soluţiei Admis, care simplifică procesul de admitere în universităţi, ne-am propus să realizăm parteneriate cu instituţiile din învăţământul superior, ca parte a strategiei noastre de dezvoltare'', a declarat Ovidiu Teodorescu, marketing manager Brinel.

Compania clujeană dezvoltă soluţii informatice, prin integrarea de aplicaţii şi tehnologie software, hardware, comunicaţii şi servicii. În zona aplicaţiilor şi tehnologiilor software, compania colaborează cu Microsoft, Oracle, HP, IBM, Cisco, EMC şi Vmware. Din portofoliu de clienţi Brinel fac parte MOL, Ursus, Banca Transilvania, Terapia Ranbaxy, UPC, GSK.

În 2010, cea mai importantă companie a grupului, Net Brinel, a avut o cifră de afaceri netă de 66,4 mil. lei (15,8 mil. euro), în creştere cu 68% faţă de anul precedent. Brinel are în prezent 160 de angajaţi şi este controlată de omul de afaceri Marcel Borodi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO